Euro 2016: Francezii au interzis Facebook-ul!
În perioada 10 iunie – 10 iulie, atât cât durează turneul final din Franţa, jucătorii trebuie să-şi ia adio de la Facebook, Twitter sau Instagram.
La Paris, oraş care la vară se va transforma în capitala fotbalului, a avut loc zilele trecute o întâlnire oficială în care s-a luat decizia de a restricţiona accesul fotbaliştilor pe reţelele de socializare, pe durata Campionatului European. Hotărârea le-a fost comunicată selecţionerilor, iar aceştia au transmis-o celor din staff. Astfel, atât timp cât echipele se află la stadion pentru disputarea unui meci, nici unul dintre actorii principali nu are voie să “urce” pe vreo reţea de socializare vreun material foto sau video.
Măsura e luată pentru a nu “scăpa” pe net o imagine neautorizată din timpul turneului. Mai mult, în trecut s-a întâmplat ca un comentariu deplasat sau o postare a unui fotbalist să provoace un adevărat scandal, iar UEFA vrea să prevină “pătarea” competiţiei. De asemenea, sportivii au fost înştiinţaţi că la finalul partidelor nu vor avea voie să iasă prin zona mixtă a arenelor decât în echipamentele oficiale ale federaţiilor din ţara natală, fără alte însemne, ţinta fiind de fapt sponsorii care reprezintă diferite staruri ale sportului–rege.
Decizia nu e o noutate în fotbal, acum şase ani, la Campionatul Mondial din Africa de Sud, FIFA a procedat asemănător şi i-a oprit pe jucători în a utiliza reţelele de socializare pentru a comenta orice aspect al întrecerii.