Fotbaliştii români îşi riscă viaţa pentru bani
Cluburile din Liga 1 nu mai sunt de ceva timp atractive pentru jucătorii de top care aleg să plece spre “zări mai calde”. Este şi cazul mai multor fotbalişti care au decis să joace în Israel, o ţară puternic încercată de conflicte.
Cum cresc din punct de vedere valoric, cei mai mulţi dintre jucătorii români îşi doresc să plece din campionatul intern, iar salariile atractive din anumite ţări îi fac să treacă uneori peste situaţia deloc liniştitoare din zonele respective.
Ovidu Hoban a fost primul care a dat tonul, sezonul trecut, plecărilor din Liga 1 spre Israel. Sătul să nu-şi primească salariul la Petrolul, internaţionalul român a decis să semneze cu Hapoel Be’er Sheva. Îi merge bine, câştigă de trei ori mai mult decât în ţară şi s-a acomodat deja cu presiunea de a juca într-o ţară unde conflictele armate nu sunt deloc o raritate.
Anul acesta, alţi trei români i-au călcat pe urme. Claudiu Bumba a lăsat ASA Târgu-Mureş şi a semnat cu Hapoel Tel Aviv, locul 8 sezonul trecut. Formaţia din Tel Aviv l-a convins şi pe Mihai Pintilii să dea curs ofertei, ambii având salarii de 15.000 de euro lunar. În campionat, ei se vor duela şi cu Vlad Morar, fotbalist care s-a dus la Beitar Jerusalim, club care a terminat campionatul trecut pe locul 4. Morar va avea coechipier un conaţional, pe Liviu Antal, mijlocaşul care este împrumutat un sezon de turcii de la Genclerbirligi. Morar câştigă de patru ori mai bine decât o făcea în România, iar în cazul lui Antal turcii îi plătesc jumătate din leafă, 5.000 de euro, cealaltă parte o încasează de la Beitar.