FOTO A început războiul galeriilor înainte de Ludogoreţ-Steaua
Fanii stelişti deplasaţi la Sofia pentru meciul retur din playoff-ul Champions League vor beneficia de sprijinul fanilor lui ŢSKA Sofia, ca urmare a parteneriatului încheiat între cele două galerii înfrăţite. Fanii lui Ludogoreţ chiar dacă nu sunt foarte mulţi la număr, încearcă ajutaţi de suporterii lui Dinamo Bucureşti să se ridice la înălţimea duelului.
Pe internet au apărut primele imagini de la deplasarea efectuată miercuri dimineaţă de suporterii roş-albaştri către Sofia, unde de la ora 21:45 pe stadionul Vasil Levski se vor înfrunta echipele Ludogoreţ şi Steaua pentru un loc în grupele UEFA Champions League.
Fanii lui ŢSKA au confecţionat tricouri speciale cu ocazia acestui eveniment.
Suporterii lui Ludogoreţ au răspuns cu umor înfrăţirii celor două galerii, publicând pe pagina oficială de facebook o fotografie cu un banner în care doi suporteri, un stelist şi un fan al lui ŢSKA se sărută.