AC Milan nu pierde vremea: are un nou antrenor. Primul trofeu, peste câteva zile
AC Milan nu pierde vrmeea și, la câteva ore după demiterea lui Paulo Fonseca, gruparea italiană de fotbal a anunţat numirea unui alt portughez în funcţia de antrenor, Sérgio Conceição.
„AC Milan anunţă că Sérgio Paulo Marceneiro da Conceição a fost numit antrenor principal al primei echipe masculine, până la 30 iunie 2026. Clubul îi urează un călduros bun venit lui Sérgio şi echipei sale, dorindu-i un mandat plin de succes şi împliniri”, a consemnat gruparea din Serie A. Anterior, Paulo Fonseca a fost demis, luni dimineaţă, după remiza cu AS Roma, scor 1-1, din campionatul italian, ibericul de 51 de ani fiind numit în funcţie abia în luna în iulie.
„AC Milan anunță oficial că l-a eliberat pe Paulo Fonseca din rolul său de antrenor al primei echipe masculine. Clubul îi mulțumeşte lui Paulo pentru marele său profesionalism şi îi urează tot binele pentru viitor”, a mai scris gruparea pe site-ul său oficial. „Tocmai am aflat că am fost demis din funcția de antrenor. Așa e viața, am conștiința împăcată pentru că am făcut tot ce am putut”, a declarat, între timp, fostul tehnician.
Prima „oprire”: Supercupa Italiei
Revenind la Conceição (50 de ani), acesta era liber de contract, din iunie, când a părăsit FC Porto, unde a petrecut şapte ani şi a câştigat 11 trofee, inclusiv trei titluri de campion al Portugaliei. Conceição este aşteptat, luni după-amiază, în cantonament pentru a face cunoştință cu echipa şi a începe imediat pregătirile pentru restul sezonului. Antrenorul portughez îşi va începe aventura la Milano cu Supercupa Italiei de la Riad, în Arabia Saudită - AC Milan va înfrunta Juventus, în a doua semifinală, pe 3 ianuarie, prima aducându-le față în față pe Internazionale Milano și Atalanta Bergamo, pe 2 ianuarie. Finala pentru marele trofeu va avea loc pe 6 ianuarie.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!