Gigi Becali a încercat, el a reuşit. Fotbalul l-a trimis în fruntea ţării
Argentina, a treia economie din America Latină, a scăpat de dominaţia de 12 ani a familiei Kirchsner şi are de luni un nou preşedinte. Mauricio Macri, fiul unui afacerist italian emigrat în timpul marii crize din anii ’30, nu putea să ajungă însă aici fără performanţele din fotbal.
Noul lider în vârstă de 56 de ani al Argentinei a crescut la Buenos Aires într-o familie destul de bogată şi fără grija zilei de mâine. Totuşi, Mauricio n-a ţinut niciodată cu River Plate, echipa “baronilor”, ci cu Boca Juniors, clubul săracilor din Capitală, căruia i-a dedicat toată viaţa. A intrat la echipă ca sponsor, iar în 1995 a fost ales preşedinte, câştigând în faţa lui Antonio Alegre, conducătorul în exerciţiu al Bocăi Juniors la acea dată. Printre primele sale măsuri a fost afilierea cu Club Social y Deportivo Parque, care depindea până atunci de rivalii de la Argentinos Juniors.
A cucerit 17 titluri cu Boca
Acordul prevedea ca CSD Parque să furnizeze jucători pentru categoriile de copii şi juniori ale clubului Boca Juniors. Aşa au apărut la echipa galben-albaştrilor jucători ca Fernando Gago, Carlos Tevez şi Juan Ramon Riquelme. Macri a fost reales ca preşedinte al clubului în 1999, în 2003 şi în 2008. În această perioadă, Boca a câştigat în total 17 titluri de campioană, Apertura şi Clausura, iar Macri a fost desemnat cel mai prolific preşedinte din istoria clubului. Viaţa sa a luat însă o turnură neaşteptată în 1991 când a fost răpit de o bandă de mafioţi din care făceau parte şi poliţişti. Aceştia l-au eliberat după două săptămâni, dar nu înainte ca familia lui să plătească o răscumpărare de câteva milioane de dolari. Asta l-a convins să intre în politică şi să-şi facă propriul partid de dreapta. A fost ales mai întâi deputat şi apoi primar al capitalei Buenos Aires, funcţii ocupate în paralel cu cea de preşedinte al clubului de fotbal. Anul acesta a obţinut însă victoria supremă şi a devenit cel mai important om din Argentina.
Mauricio Macri nu e însă primul om care pleacă din fotbal sau din sport şi ajunge în fruntea unei ţări. Silvio Berlusconi era un nimeni până s-o preia pe AC Milan, iar după câteva performanţe extraordinare cu lombarzii a prins un post în parlament, iar apoi a fost prim-ministru Italiei timp de mai bine de nouă ani. Legendarul George Weah, campion al Franţei şi Italiei cu PSG şi AC Milan, a candidat în 2005 pentru preşedinţia Liberiei, dar dictatorul aflat la putere şi adversarul său, Ellen Johnson Sirleaf, a trucat alagerile şi a câştigat, obligându-l apoi pe Weah să părăsească ţara. Nu în ultimul rând, ucraineanul Vitali Klitschko, a devenit şi este şi în prezent primarul capitalei Kiev, doar datorită popularităţii dobândite după ce a devenit campion mondial în box, la categoria grea.
Copos şi Becali s-au ridicat pe spatele Rapidului şi Stelei
România are şi ea oportuniştii ei în acest domeniu, iar cei care au reuşit să se folosească cel mai bine de fotbal pentru a ajunge în vârful societăţii sunt George Copos şi Gigi Becali. Primul era un simplu cofetar la începutul anilor ’90, dar după ce a devenit patron al Rapidului a ajuns senator şi viceprim-ministru în guvernul Tăriceanu. De asemenea, de latifundiarul din Pipera nu auzise nimeni până să pună mâna pe cel mai titrat club al României, iar apoi a ajuns chiar euro-parlamentar şi candidat la preşedinţia ţării.
