Ibrahimovici anunţă mâine unde se transferă: “Va fi bomba verii”
Ultima actualizare:
Zlatan Ibrahimovici s-a despărţit de PSG şi poate semna gratis cu orice echipă. Deşi e aproape sigur că va juca la Manchester United, atacantul a spus că va anunţa mâine numele noului său club.
"Va fi un anunţ foarte important pe 7 iunie. Va fi cea mai mare bombă a verii. Mă simt bine, mai mult decât bine. Sper că toată lumea va fi bucuroasă de această veste", a spus Ibrahimovic pentru Fotboll Skanalen.
Presa din Anglia a anunţat că Ibrahimovici menţine suspansul fiindcă ar pierde cinci milioane de euro, atât cât e o clauză de confidenţialitate.
Jucătorul de 34 de ani e ca şi legitimat la Manchester United, acolo unde antrenor a venit Mourinho, tehnician pe care suedezul îl apreciază de pe vremea în care ambii erau la Inter Milano.