Joacă în Liga a IV-a din SUA
La 26 de ani a decis că este momentul unui pas decisiv în carieră. Şi l-a făcut fără să se uite în urmă, plecând la mii de kilometri depărtare, în speranţa că va da lovitura. Fostul fotbalist al Universităţii Craiova, Cosmin Gângioveanu, a lăsat România pentru Statele Unite ale Americii, acolo unde şi-a şi găsit echipă, în liga a patra.
Titular ani la rând la Craiova şi obişnuit al naţionalelor de juniori, Cosmin Gângioveanu a fost hotărât să încerce şi altceva. Rămas şomer în urmă cu aproape trei ani, fostul mijlocaş al celor de la Universitatea Craiova şi Rapid a ”zburat” spre State, în speranţa că va prinde un angajament. Lucrurile nu au decurs aşa cum şi-a dorit şi a fost nevoit să revină, dezamăgit, în ţară. Nu s-a dat însă bătut şi s-a gândit că a doua ”vizită de lucru” va fi cu noroc, aşa că şi-a făcut din nou bagajele şi a plecat în America. Ajuns la New York, Gângioveanu a reuşit, după mai multe probe de joc, să-i impresioneze pe şefii unei echipe din liga a patra. Americanii de la F.A.Euro l-au plăcut şi i-au oferit un contract. ”Abia am ajuns aici, dar pot spune că deja mă simt minunat, ca acasă”, au fost primele cuvinte ale românului.
Era fără contract de aproape trei ani
”Sunt încrezător că voi face o impresie bună la noua mea echipă. Visul meu este să joc în MLS (n.r. prima ligă), iar F.A. Euro este cel mai bun loc de unde să pot pleca la drum”, a mai spus Gângioveanu, prezentat ca o adevărată vedetă pe pagina de facebook a clubului din Brooklyn, New York.
Cociş e deja de doi ani la Chicago
Gângioveanu nu este primul fotbalist plecat din România în campionatul din Statele Unite ale Americii. Răzvan Cociş are deja state vechi în MLS, el fiind acum căpitanul celor de la Chicago Fire. Mai mult decât atât, mijlocaşul clujean, ajuns în SUA în vara lui 2014, a primit permisul de rezidenţă permanent. El s-a stabilit la Chicago cu soţia şi cei doi copii.