Kokorin, perla lui Lucescu la Zenit, exclus din lot pentru că a băut şampanie de 250.000 €

Ultima actualizare:

    Ruşii au obţinut un singur punct la Euro 2016, cu Anglia, în primul meci, dar s-au dat apoi în stambă de parcă ar fi câştigat turneulFoto Click!
Ruşii au obţinut un singur punct la Euro 2016, cu Anglia, în primul meci, dar s-au dat apoi în stambă de parcă ar fi câştigat turneulFoto Click!

Ruşii s-au făcut de râs la Euro 2016, unde în afară de bătăile huliganice cu englezii nu s-au mai evidenţiat cu nimic. Totuşi, după ce au fost eliminaţi încă din faza grupelor, jucătorii lui Leonid Sluţki n-au suferit prea tare, ci au dat drumul la petrecere.

Doi dintre ei, Aleksandr Kokorin, vârful lui Zenit, şi Pavel Mamayevev, mijlocaşul lui Krasnodar, s-au dat în stambă rău de tot. Aceştia nici n-au părăsit Franţa, ci au rămas pe Coasta de Azur, la Monte Carlo, pentru câteva paranghelii de pomină. Într-una, ţinută într-un club de fiţe, au cheltuit doar pe şampanie 250.000 de euro, toată lumea profitând de pe urma lor. Cum îi stă bine rusului beat, acesta s-a apucat să comande muzică patriotică, din discotecă răsunând de mai multe ori imnul naţional al Federaţiei Ruse. Acest episod ruşinos a ajuns la urechile şefilor de la club, iar Kokorin şi Mamayev au fost executaţi pe loc. Ambii au fost excluşi din lot, toată lumea sportului din Rusia, dar şi fanii fiind oripilaţi de modul în care aceştia au decis să se comporte după ruşinea de la Euro. Suporterii le-au reproşat că nu ascultarea imnului în club, beat fiind, e semn de iubire de ţară, ci practicarea unui fotbal bun, după intonarea lui oficială, pe terenul de joc. Cei doi jucători s-au scuzat cum au putut, dar se pare că vor trage ponoase grele din cauza acestor dezmăţuri. "Cineva și-a serbat ziua de naștere și am fost și noi acolo. Toată lumea a văzut sticlele și a auzit imnul Rusiei, dar ce vină avem noi? Cu suma de bani care a apărut în presă puteam să cumpărm tot localul, nu doar șampaniile", a declarat Kokorin pentru sports.ru. 3,5 milioane de euro câștigă Kokorin la Zenit şi 1,4 milioane de euro este salariul anual al lui Mamaev la Krasnodar.

Vezi mai jos câteva momente din circul făcut de cei doi jucători ruşi la Monte Carlo!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net