Litex, fosta echipă a lui Reghe, retrogradată din prima ligă bulgară
Litex Loveci, echipă ce a fost pregătită până acum două săptămâni de actualul antrenor al Stelei Laurenţiu Reghecampf, a fost retrogradată din prima ligă. Federaţia Bulgară de Fotbal a luat decizia după ce jucătorii s-au retras de pe teren în minutul 44 al derby-ului cu Levski Sofia.
Jucătorii de la Litex, care evoluau în deplasare, s-au retras de pe teren, la scorul de 1-0 pentru rivali. Decizia a fost luată de conducerea clubului, nemulţumită de arbitraj. Directorul sportiv a intrat pe gazon şi le-a cerut fotbaliştilor să meargă la vestiare, după ce arbitrul a eliminat un al doilea jucător şi a dictat un penalty pentru Levski.
Comisia de Disciplină a retrogradat clubul din prima ligă şi a dictat o amendă de 20.000 de leva (10.000 de euro), iar pe directorul sportiv, Trifon Popov, l-a sancţionat cu 15.000 de leva (7.500 de euro). Fotbaliştii nu au fost sancţionaţi.
"Era singura decizie posibilă, conform regulamentului disciplinar", au declarat federalii.
Litex, de patru ori campioană şi de tot atâtea ori câştigătoare a Cupei Bulgariei, poate face apel în termen de şapte zile.
După 20 de etape, Levski este pe locul doi, cu 35 de puncte, iar Litex pe patru, cu 33 de puncte, fără a se ţine cont de meciul direct.