Lucescu, start în genunchi la Zenit
Mircea Lucescu a părăsit Şahtiorul din Doneţk după 12 ani de linişte şi performanţe. A mers în Rusia, un campionat mai puternic şi mai echilibrat, alegând-o pe Zenit Sankt Petersburg, club de mare tradiţie şi susţinut puternic financiar de gigantul petrolier Gazprom. Deocamdată, lucrurile nu merg însă bine deloc.
Tehnicianul nostru se aştepta la o reacţie pozitivă a jucătorilor după ce ani de zile au stat sub antrenori tirani ca Dick Advocaat, Luciano Spalletti sau Andres Villas-Boas. N-a fost însă cazul, Lucescu nimerind într-o neaşteptată reconstrucţie şi plictiseală de fotbal. Mai întâi, conducerea lui Zenit l-a trădat vânzându-l în China, fără să-l anunţe în prealabil, pe Hulk, cel mai bun jucător al echipei, şi neaducându-i nimic de valoare în loc. Apoi, i l-au exclus din lot pe Kokorin, pentru că a petrecut opulent în vacanţa de la Monte Carlo şi n-a suferit prea tare după deziluzia de la Euro 2016, lăsându-l fără atacanţi.
Pe acest fond, Lucescu n-a putut să-şi motiveze echipa în amicale şi s-a ales praful. Zenit a pierdut toate cele patru partide de verificare, în care n-a înscris decât un gol. Şi n-a fost vorba de cine ştie ce adversari, ba dimpotrivă. Naţionala sub 21 de ani a Irakului le-a administrat ruşilor un sec 4-0. Azerii de la Qarabaq i-au învins cu 1-0, CS U Craiova, echipă de play-out în Liga I, i-a bătut şi ea cu 2-0, iar Sion, locul 5 din Eveţia, a câştigat cu 3-1. Rezultate ruşinoase pentru Lucescu şi noua lui echipă, pentru care greul abia acum începe.
Sâmbătă, trupa din Sankt Petersburg va juca un ultim amical înainte de startul partidelor oficiale, cu francezii de la Olympique Lyon, pe 23 iulie e programată Supercupa Rusiei, cu CSKA Moscova, iar pe 29 iulie debutează în noul sezon, cu UFA.