"Mai lăsaţi-mă şi cu patronul Stelei"
Gică Hagi şi Gigi Becali se cunosc de zeci de ani, au o relaţie de naş – fin, dar au şi fost certaţi mult timp, după ce “Regele” a fost demis de la Steaua. Acum, la finalul meciului direct, patronul Viitorului a răspuns dur unui discurs batjocoritor al conducătorului roş-albaştrilor.
“Gică nu vrea să bată pe cineva în România mai mult ca pe Steaua. Dar nu poate cu noi, asta e. Nu mi-a convenit ce am jucat după 2-0. Dacă eşti echipă mare, când ai 2-0 dai şi golul al treilea, şi golul al patrulea... Păi, ce, noi ne distrăm? Nu te distrezi la fotbal. Oricum, Viitorul nu a fost Viitorul”, a declarat Becali.
Iar răspunsul lui Hagi, omul care îi este naş şefului roş-albaştriilor şi totodată e şi părintele spiritual al fetelor acestuia, a venit prompt: “Băi, omule, stai puţin, în afară de greşeala aia... Lăsaţi-mă cu patronul Stelei. Ăsta ştie acum fotbal mai mult ca mine? Ce facem acum? Păi, noi am dominat Steaua!”.
Fostul mare fotbalist a continuat explicaţiile şi a anunţat că nu va mai ceda jucători echipei din Ghencea. “Aţi văzut câte mingi am recuperat şi câţi tineri am avut în teren? Steliştii nu a făcut nici trei pase. A fost greşeala inexplicabilă a lui Brandan, una pe care nu o tolerez. De acum, va fi greu şi pentru Steaua să mai ia fotbalişti de la noi”, a tunat “Regele”.
Răzvan Marin, «interzis» la Steaua
Vedeta Viitorului, Răzvan Marin, a fost la un pas de a ajunge la roş-albaştri, dar acum jucătorul va semna cu un club puternic din Europa. “Barcelona, Milan, Ajax... Sunt echipe care şi-au manifestat interesul… E bine că a prins lotul. Poate se califică echipa naţională la Mondial şi atunci poţi discuta altfel”, a spus tatăl mijlocaşului de 20 de ani, Petre Marin.