Mircea Lucescu crede într-un miracol: "În fotbal totul e posibil"
Zenit Sankt-Petersburg, echipa antrenată de Mircea Lucescu, are nevoie de o mică minune în ultima rundă a campionatului Rusiei pentru a-şi îndeplini obiectivul, calificarea în preliminariile Ligii Campionilor.
Ieri, Zenit Sankt-Petersburg a câştigat meciul de pe teren propriu cu FC Krasnodar (1-0), dar formaţia lui Lucescu a rămas pe locul al treilea al clasamentului, la un punct în spatele celor de la ŢSKA Moscova. Cum titlul a fost de mul timp ratat (campioana e Spartak Moscova), Zenit s-a agăţat de ocuparea locului secund, cel care oferă posibilitatea de a forţa în vară accesul în grupele Ligii Campionilor.
Duelul pentru locul doi dintre ŢSKA şi Zenit se va decide aşadar în ultima etapă, duminică, echipa din capitala Rusiei fiind avantajată şi de program. Astfel, ŢSKA primeşte vizita unei candidate la retrogradare, Anzhi, în timp ce Zenit se deplasează la Moscova, pe terenul lui Lokomotiv.
"Încă nu s-a încheiat campionatul, în fotbal totul este posibil. Anzhi are nevoie de puncte pentru a nu cădea pe unul din ultimele patru locuri", a declarat Mircea Lucescu.