Miriuţă şi obiectivul său: "Apoi să hotărască ce va vrea Papa Francisc, de la Vatican!"

Ultima actualizare:

    Vasile Miriuţă, antrenor Dinamo
Vasile Miriuţă, antrenor Dinamo

Antrenorul dinamovist Vasile Miriuţă a oferit la Look TV un interviu în care a atins toate punctele "fierbinţi": criticile primite, disputele cu Niculescu şi Contra sau obiectivul său la echipă.

"E linişte pe dracu, în cariera de antrenor n-o să ai linişte niciodată (râde). Au fost câteva zile tulburi, dar oamenii puternici trec peste toate problemele şi noi suntem oameni puternici. Niciodată n-am regretat însă. Pe mine Chiajna nu m-a dat afară, eu am vrut să plec la Dinamo, deci am făcut nişte alegeri şi mi le asum, chiar dacă am ales cu sufletul", a spus Miriuţă despre situaţia de la club.

Claudiu Niculescu a vrut să-i "fure" locul: "De ce sunt criticat? Poate nu le plac maramureşenii unora de la Bucureşti, zic şi eu (râde). Oamenii care sunt corecţi şi poate nu le plac la unii. Din păcate, eu nu pot să fiu ordinar, nu m-a crescut mama aşa. Am cei şapte ani de acasă. N-am intrat în aceste detalii cu conducerea şi n-o să intru niciodată. Chiar nu m-a interesat. Am auzit ce a declarat, dar cred că domnul Andone a spus mai bine ce a spus. E lipsă de respect, dar mai multe nu pot să spun. Nu e treaba mea ce a făcut conducerea sau ce a declarat antrenorul de la Voluntari. Eu mai am patru meciuri pe care trebuie să le câştig".

Contrele...cu Contra: "Eu niciodată n-am vorbit de ce a fost înainte, eu ştiu foarte bine ce vorbesc. Am spus că aşa am găsit echipa, dar n-am spus că am găsit-o nici prost, nici bine. N-am vorbit niciodată de Contra sau cine a fost aici. Dacă zic ceva iar se interpretează. Mi se răstălmăcesc cuvintele. Sunt jucători foarte buni, care au plecat. Pe Azer nu l-aş da niciodată, am mai spus şi de Nistor, cu toate că şi Nascimento e un jucător foarte bun. Bumba s-a pierdut. Un jucător aşa tânăr, la 23 de ani, eu nu l-aş fi lăsat. A venit pentru mine la Chiajna şi, din păcate, eu i-am trădat pe băieţii pe care i-am adus şi i-am lăsat acolo, pentru că am ales cu sufletul".

Obiectivul său: "Eu mi-am propus un obiectiv pe aceste trei săptămâni: să calific echipa în optimile Cupei României şi să bat în aceste trei jocuri. Apoi să hotărască ce va vrea Papa Francisc, de la Vatican. În ziua de astăzi nu mai cred nimic. Singura persoană pe care o cred e fiica mea, că ea nu mă minte, încă. Fiica mea e prea mică şi ţine foarte mult la mine să mă mintă, la vârsta asta (râde)".

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net