Miza lui Ronaldo: 10 trofee în 400 de zile

Ultima actualizare:
Portugalia e campioană  continentală
Portugalia e campioană continentală

Cel mai bun an din cariera lui Cristiano Ronaldo s-a consumat între vara lui 2016 şi vara lui 2017, perioadă în care vedeta lui Real Madrid s-a bucurat de nouă trofee majore, individuale sau cu echipa. A zecea “coroană” e pregătită pentru CR7 la competiţia care a început ieri în Rusia.

Cupa Confederaţiilor e un turneu oficial organizat de FIFA cu un an înainte de Campionatul Mondial, chiar în ţara care va aduna în 2018 cele mai valoroase naţionale ale planetei. La ediţia 2017, gazdele din Rusia se vor bucura şi de prezenţa celui mai valoros fotbalist al momentului, Cristiano Ronaldo, care şi-a câştigat acest drept prin titlul european cucerit cu Portugalia în 2016.

În foamea sa după goluri, trofee şi glorie, probabil că Ronaldo va trage tare cu scopul de a urca din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la 2 iulie, data finalei Cupei Confederaţiilor. “Mă simt foarte tânăr”, spunea fotbalistul de 32 de ani în urmă cu câteva săptămâni, după ce şi-a trecut în CV a doua Ligă a Campionilor consecutivă cu Real Madrid. Acestea sunt şi bornele între care Cristiano a adunat alte trofee preţioase, ori cu echipa de club ori pe plan individual. Astfel, între 28 mai 2016 şi 3 iunie 2017, portughezul a mai adunat un titlu european, unul de campion în Spania, unul la Mondialul Cluburilor, alături de un Balon de Aur şi de alte două premii similare oferite de UEFA şi FIFA. Cupa Confederaţiilor ar duce la 10 numărul de “coroane” câştigate în decurs de 400 de zile, o performanţă demnă de un nepământean.

28 mai 2016    Liga Campionilor cu Real Madrid

10 iulie 2016    Campionatul European cu Portugalia

25 august 2016    Cel mai bun jucător din Europa (UEFA)

12 decembrie 2016    Balonul de Aur

18 decembrie 2016    Campionatul Mondial al Cluburilor cu Real Madrid

9 ianuarie 2017    Cel mai bun jucător din lume (FIFA)

20 martie 2017    Cel mai valoros jucător portughez al anului

21 mai 2017    Campionatul Spaniei cu Real Madrid

3 iunie 2017    Liga Campionilor cu Real Madrid

Portugalia e marea favorită


    Portugalia e campioană  continentală
Portugalia e campioană continentală

În absenţa Braziliei, o specialistă a Cupei Confederaţiilor (sud-americanii au câştigat ultimele trei ediţii), Portugalia lui Ronaldo e cotată cu prima şansă la câştigarea trofeului. Asta în condiţiile în care campioana mondială Germania a venit în Rusia cu un lot din care lipsesc câteva nume mari, precum Özil, Khedira sau Müller, lăsaţi în vacanţă de selecţionerul Löw. După Portugalia şi Germania, a treia favorită este Chile, “regina” Americii de Sud, în timp ce Rusia va încerca să profite de avantajul terenului propriu.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net