Naţionala de fete, la un singur pas de Euro

Ultima actualizare:

    Dacă învinge astăzi Grecia, România are şanse mari  de a se califica în premieră la un turneu final
Dacă învinge astăzi Grecia, România are şanse mari de a se califica în premieră la un turneu final

Tricolorele antrenate de Mirel Albon pot bifa în această seară cea mai mare performanţă din istoria fotbalului feminin românesc.

După Revoluţie, atunci când a început să participe la competiţiile internaţionale, echipa feminină a României a adunat eşec după eşec în preliminariile de Mondiale sau Europene. În total, au fost 14 campanii terminate în afara locurilor calificante. Jucătoarele românce şi-au îmbunătăţit însă prestaţiile de la an la an, iar acest lucru s-a văzut în preliminariile Euro 2017, competiţie care va avea loc anul viitor în Polonia. Într-o grupă dominată de Franţa, România a reuşit să-şi adjudece locul al doilea, în ciuda faptului că favorită la această poziţie era Ucraina.

Ca urmare, tricolorele şi-au asigurat prezenţa în „baraj”, dar au în continuare şanse considerabile la calificarea directă. Totul depinde de rezultatele de astăzi din ultima etapă a preliminariilor. Astfel, noi jucăm contra Greciei la Cluj-Napoca (pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”) şi ne aşteptăm la o victorie lejeră împotriva unei formaţii pe care am bătut-o în deplasare cu 3-1. Un succes nu garantează în proporţie de sută la sută prezenţa României printre naţionalele cu cel mai bun punctaj de pe locurile secunde (6 din 8).

Mai avem nevoie ca Finlanda să nu bată în Spania, iar Rusia să nu câştige împotriva Croaţiei la un scor mai mare decât o facem noi cu Grecia. Aşadar, între România, Rusia şi Finlanda e o bătălie indirectă pentru un singur loc la Euro, celelalte două urmând să se întâlnească într-un „baraj” tur-retur, în luna octombrie.

Clasamentul din grupa României

*Naţionala Ucrainei nu mai are meciuri de jucat şi e deja eliminată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net