Nerefăcut după o gravă accidentare, Florin Andone nu va mai juca fotbal în 2020
Accidentat în iunie, pe când evolua într-un meci din campionatul de fotbal al Turciei, pentru Galatasaray Istanbul, Florin Andone (27 de ani) are șanse infime de a reveni pe teren până în luna ianuarie. Acest anunț a fost făcut de antrenorul echipei Brighton, Graham Potter.
Tehnicianul formației din Premier League a precizat că atacantul îşi va relua pregătirea în curând: „Se întoarce la Brighton şi va fi cu noi în următoarele zile, presupun. Îl vom ajuta să se pregătească. Aşteptăm cu nerăbdare să-l vedem şi să lucrăm cu el. Să-l ajutăm să-şi revină şi să fie puternic. El este încă jucătorul nostru şi are un contract cu clubul. Este într-adevăr în stadiul incipient al refacerii sale. Aşa că nu ne aşteptăm să revină în siguranţă pe teren înaintea Anului Nou după accidentarea pe care a suferit-o”, a declarat Potter, potrivit „The Argus”.În 14 iunie, Florin Andone a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept, la un meci pierdut de Galatasaray (0-2) pe terenul lui Rizespor, în campionatul Turciei. Andone a fost scos de pe teren cu targa. Aceasta a fost a doua accidentare gravă suferită de internaţionalul român, în sezonul trecut. În 9 noiembrie 2019, la partida cu Gaziantep FK, el a suferit o ruptură de ligament colateral intern şi o leziune de ligament încrucişat la acelaşi genunchi drept.Florin Andone a fost împrumutat la Galatasaray Istanbul, în urmă cu un an. El a început să joace fotbal în Botoșani, orașul în care s-a născut în 11 aprilie 1993. Plecat în Spania, cu familia sa, pe când avea 12 ani, el și-a continuat formarea la Vinaros (2005-2008), Castellon (2008-2011). Promovat la seniori de ultima grupare, el a evoluat un an, iar apoi a trecut pe la Villareal B (2011-2014), Atletico Baleares (2013-2014), Cordoba CF (2014-2016), Deportivo La Coruna (2016-2018) și Brighton (2018-2019). Jucătorul a bifat și 25 de meciuri pentru prima reprezentativă a României, marcând două goluri.