Niciodată să nu spui niciodată! Eugen Trică a fost prezentat ca nou antrenor la FC U Craiova
FC U Craiova a anunţat, astăzi (marţi, 9 noiembrie), numirea în funcţia de antrenor principal a tehnicianului Eugen Trică (45 de ani). Schimbat în vară, după promovarea în Liga 1, acesta declarase că nu va mai antrena această formație niciodată.
Trică îl înlocuieşte pe Flavius Stoican, care a pregătit echipa olteană, între 6 octombrie şi 3 noiembrie, la doar patru meciuri. La rândul său, Stoican îl înlocuise pe Adrian Mutu, cu care FC U Craiova a început anul competițional şi care a plecat după 11 etape.Născut la Craiova, în 5 august 1976, Eugen Trică a antrenat de mai multe ori echipa din Bănie, ultima dată până în vară, când a fost dat afară după ce a promovat formaţia olteană. Format la Universitatea Craiova, el a evoluat în cariera de fotbalist pentru această formație în două perioade (1994-1998, 2009/2010), dar și la alte formații importante precum Steaua (1998-2003), ȚSKA Sofia (2006/2007) și CFR Cluj (2007/2008, 2009). Trică a mai antrenat pe Juventus București, CFR Cluj, UTA, Metalul Reșița și Ittihad Djeddah, izbutind să promoveze pe FC U Craiova 1948 în Liga 2, acum un an.La încheierea turului, FCU Craiova ocupă locul 13, cu 14 puncte, la 6 puncte de Dinamo, de pe locul 15, loc care duce direct în Liga a II-a.