Paris Saint-Germain, campioană în Franţa din martie

Ultima actualizare:

Paris Saint-Germain a avut un sezon fabulos în Ligue 1, băieţii lui Laurent Blanc defilând prin campionat într-o manieră copleşitoare. În nici o competiţie respectabilă din Europa nu se mai regăseşte o semenea discrepanţă între combatante, iar în 10 zile se va scrie o pagină de istorie.

PSG a acumulat în primele 27 de etape nu mai puţin de 73 de puncte, semn că infuziile fără limită ale qatarezilor îşi arată în sfârşit efectele. În aceste condiţii, nimeni n-a reuşit să ţină pasul cu trupa din capitala Franţei. Monaco, Nice, Saint-Etienne, Lyon, Angers sau Nantes au avut fiecare perioadele lor bune, dar urmate de sincope normale, evitate de PSG. Astfel, între locul 1 şi locul 2 în Ligue 1 este în acest moment o diferenţă de 24 de puncte, cu 11 etape înainte de final. Dacă Monaco pierde azi, de la ora 15:00, la Nantes, un meci care se anunţă foarte greu, iar PSG câştigă diseară la Lyon şi sâmbătă, 5 martie, pe Parc des Princes, cu Montpellier, atunci devine campioană aproape matematic.

Ar fi o premieră în Europa

Chiar dacă parizienii pierd apoi toate meciurile rămase, iar monegascii le câştigă pe toate ale lor, dar nu cu mai mult de 3-0 pe cel direct cu PSG, tot pe 2 ar termina. Niciodată în istoria modernă a fotbalului nu s-a mai întâmplat ca o echipă să câştige titlul de la începutul lunii martie, chiar dacă au fost mereu diferenţe mari în ţări ca Germania, Grecia, sau Scoţia, unde Bayern, Olympiakos şi Celtic conduc foarte autoritar. Acest lucru se vede şi la capitolul golgheteri. Zlatan Ibrahimovic are 23 de goluri marcate în 27 de etape, în timp ce urmăritorul său, Michy Batshuayi, atacantul lui Marseille, a înscris de doar 13 ori. De asemenea, PSG este singura echipă din Europa care n-a pierdut niciun meci în acest sezon în care a obţinut 23 de victorii şi 4 egaluri, cu 67 de goluri marcate şi doar 13 primite.

În Anglia se dă primul trofeu al sezonului

Englezii sunt cei mai grăbiţi oameni de pe continent, aceştia având deja programată duminică seară (28 februarie), pe Wembley, finala Cupei Ligii. Liverpool şi Manchester City îşi dispută acest prim trofeu al sezonului, câştigat anul trecut de Chelsea, iar în urmă cu doi ani chiar de „cetăţeni”. De asemenea, în Premier League are loc duminică Manchester United – Arsenal, un meci care poate stabili cine se bate până la final cu Leicester, favorita surpriză la titlu. 

Duelul românilor în Serie A 

Fiorentina – Napoli este meciul de luni seară din campionatul Italiei care ne interesează cel mai mult. Asta pentru că Ciprian Tătăruşanu şi Vlad Chiricheş, doi foşti colegi la Steaua şi la echipa naţională, se vor duela pe “Artemio Franchi”. Partida se anunţă infernală, gazdele fiind pe locul 3, ultimul de Liga Campionilor, iar napoletanii pe 2, la un punct în spatele liderului Juventus. În tur, pe “San Paolo”, Napoli a câştigat cu 2-1 meciul în care Tătăruşanu a fost integralist, iar Chiricheş rezervă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate la Festivalul de comemorare de la Royal Albert Hall, GettyImages (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net