Piţurcă: "Regret plecarea de la naţională"
Fostul selecţioner Victor Piţurcă a anunţat că-i pare rău că pleacă de pe banca "tricolorilor", dar a luat cea mai bună decizie pentru el semnând cu Al Ittihad.
"Pentru mine a fost un regret şi este, să nu credeţi că nu regret plecarea de la naţională, dar în viaţă la momentul potrivit trebuie să iei deciziile care se impun şi eu am luat decizia cea mai bună în ceea ce mă priveşte", a spus Piţurcă.
"Aş vrea să mulţumesc atât vechii conduceri a federaţiei, cu care am lucrat foarte bine, şi de asemenea noii conduceri a federaţiei, care în toată această perioadă m-a susţinut necondiţionat. Chiar dacă au fost mici discuţii totul a fost perfect şi acest lucru se vede în punctele obţinute de echipa naţională după un program extrem de greu din această toamnă. Ca de obicei rezultatele au fost minimalizate şi anumiţi experţi au vrut să ducă în derizoriu aceste rezultate. Vreau să le mulţumesc suporterilor echipei naţionale, care ne-au susţinut până în ultimul moment la meciul cu Ungaria, şi vreau să le mulţumesc fanilor mei pe care i-am simţit mereu alături de mine. Vreau să îi mulţuesc agentului meu, firmei de impresariat a fraţilor Becali care au participat la acest transfer", a mai spus Piţi.
"Vreau să mulţumesc jucătorilor care s-au comportat fantastic. Am obţinut rezultate extraordinare, am format o echipă nouă, un grup foarte unit, am revenit de pe locul 56 în lume pe locul 21, am ajuns la baraj într-o grupă grea şi acum pot spune că echipa naţională după numai trei jocuri şi un program infernal are şanse mari de a se califica la turneul final", a adăugat tehnicianul.