Plouă cu bani la FCSB! Primele speciale promise de Gigi Becali
Calificarea FCSB-ului în primăvara europeană se va resimţi şi în conturile jucătorilor antrenaţi de Nicolae Dică. Euforic după egalul cu Beer-Sheva (1-1) care a consfinţit accesul echipei sale în 16-imile Ligii Europa, patronul Gigi Becali a anunţat cum va răsplăti această performanţă.
"Următoarele meciuri contează foarte mult pentru coeficient și din punct de vedere financiar. Fiecare jucător încasează 5.000 de euro pentru victorie. În plus, vor mai lua și prima de calificare, vom vedea cât va fi", a spus Becali.
Aşadar, fiecare jucător de la FCSB a pus mâna până acum pe 15.000 de euro (pentru trei victorii), iar suma poate creşte în cazul în care vicecampioana României va câştiga meciurile rămase din Liga Europa, cu Viktoria Plzen şi Lugano.
"Anul ăsta primim între 12 și 14 milioane de euro de la UEFA", a completat Gigi Becali, semn că are de unde să fie atât de mărinimos.