Radu Drăgușin, al 46-lea român titular în Serie A

Ultima actualizare:

    Radu Drăgușin a fost integralist la SampdoriaFoto: Guliver/ GettyImages
Radu Drăgușin a fost integralist la SampdoriaFoto: Guliver/ GettyImages

La doar 19 ani, Radu Drăgușin a fost pentru prima dată în carieră titular în Seria A. El a fost introdus din primul minut la Sampdoria și a devenit astfel al 46-lea fotbalist român din istorie care a jucat din primul minut într-un meci din prima divizie italiană de fotbal.

Antrenorul genovezilor, Roberto D'Aversa, a decis să îl titularizeze în linia de fund pe fundașul român și, după cum au scris ziarele de ieri, nu a făcut deloc o alegere greșită. După aproape două luni de antrenamente sub comanda lui, tehnicianul italian l-a reprofilat pe român în fundaș dreapta, pentru că acesta a fost postul pe care a evoluat miercuri seară, în meciul pierdut acasă cu Atalanta, scor 1-3. Iar Radu, deși este format ca fundaș central, s-a descurcat perfect pe partea dreaptă a apărării, fiind considerat de presa italiană cel mai bun jucător al Sampdoriei! „A fost cel mai bun jucător din compartimentul defensiv. I-a luat fața constant adversarului direct, câștigându-și aplauzele publicului. Un tânăr jucător foarte interesant”, au scris cei de la Tuttomercatoweb, care i-a acordat nota 6,5, cea mai mare din echipa lui. Aceeași notă a primit-o și din partea ziariștilor de la ”Gazzetta Dello Sport”, care l-au caracterizat foarte frumos: ”Substanță, curaj și concretețe. Arată o mare personalitate, chiar dacă este folosit într-o poziție, aceea de fundaș dreapta, care nu este a lui”, au scris italienii. Pentru Drăgușin, care e împrumutat de la Juventus, aceasta e a doua apariție la Sampdoria, după ce în weekend el a fost introdus în minutul 20 al meciului cu Spezia, câștigat acasă cu 2-1, în locul fundașului dreapta Valerio Verre, accidentat. Iar postul pe care a fost reprofilat se pare că i se potrivește perfect.

Prin titularizarea din partida cu Atalanta, Radu Drăgușin a devenit al 46-lea român care a jucat din primul minut al unui meci din Serie A. Practic, dintre cei 51 de compatrioți care au fost legitimați la echipe din prima divizie italiană, doar 5 – Denis Alibec, Cristian Melinte, Sergiu Suciu, Adrian Pit și Ianis Hagi – nu au fost titularizați niciodată. E adevărat, ei au jucat doar un meci sau maximum 5, dar nu au fost introduși vreodată în teren ca titulari. Evident, topul e condus de Ștefan Radu, apărătorul care a scris istorie la Lazio, unde stabilește recorduri după recorduri și care se află în Top 20 stranieri după numărul de prezențe în Serie A. Fostul dinamovist a fost titular în nu mai puțin de 335 de meciuri, dintre care ultimul chiar în weekend, în eșecul (1-4) cu Verona.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net