Replică dură pentru Gigi Becali: "Dacă e tare în gură, îl dau în judecată!"
Patronul FCSB, Gigi Bercali, l-a atacat des în ultima vreme pe internaţionalul Cristi Săpunaru de la Astra, acuzat în special de autogolul din meciul cu Viitorul, care a contribuit la titlul cucerit în Liga I de echipa lui Gică Hagi.
"De aia merge cu procesul la TAS? Atunci o să-l dau şi eu în judecată pe domnul Becali dacă tot e aşa tare în gură. De unde până unde nu ai voie să greşeşti? Dânsul, când a fost pe acolo, pe la şcoală şi a ieşit, a spus că nu o să mai apară la TV, că îşi iubeşte familia, dar văd că bate câmpii cam mult", a declarat Săpunaru, amintind astfel de perioada petrecută în închisoare de Gigi Becali.
"Eu nu sunt prost, sunt crescut în cartier şi pot să îi răspund cum vrea dânsul. Să îşi vadă de treaba lui, de echipa lui şi cam atât", a completat Săpunaru pentru Dolce Sport.