Scandalagiul Stoican are dosar penal
Fostul tehnician dinamovist Flavius Stoican a dat de belea în Republica Moldova. Aflat la cârma echipei Zimbru din Chişinău, antrenorul de 40 de ani riscă să rămână mult timp de-acum înainte fără permis de conducere.
Supus unui control de rutină în trafic, Stoican a refuzat categoric să sufle în fiolă, semn că s-a suit la volan băut sau sub influenţa unor alte substanţe interzise. Informat de agentul de circulaţie că riscă deschiderea unui dosar penal, Flavius Stoican a trecut la ameninţări. „Dacă eu am dreptate, o să aveţi probleme!”, a declarat antrenorul echipei din Chişinău. Conform presei de peste Prut, Stoican n-a fost cooperant nici la Dispensarul Republican de Narcologie. „Insultele au continuat. Şi aici scandalagiul a refuzat să fie testat. Tupeul însă nu i-a ajuns ca să-şi demonstreze nevinovăţia”, au scris jurnaliştii de la canal3.md. Conform legislaţiei din Republica Moldova, pe numele lui Flavius Stoican se va deschide un dosar penal, el urmând să se aleagă cu o amendă consistentă, dar şi cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă cuprinsă între trei şi cinci ani.