Steaua – ASA Târgu Mureş: Mirel Rădoi a debutat cu stângul
Tehnicianul stelist Mirel Rădoi a declarat, miercuri seară, după Steaua – ASA Târgu Mureş 0-1, că el şi staful său sunt vinovaţi pentru înfrângerea din Supercupa României, deorece nu au reuşit să-i motiveze pe jucători.
Steaua – ASA Târgu Mureş: Rădoi dă vina pe atitudinea jucătorilor
“Trebuie să ne aducem aminte că am întâlnit o echipă care a trecut printr-o perioadă dificilă şi care s-a motivat mai mult decât noi. Eu şi staful suntem vinovaţi pentru acest rezultat, poate că nu am reuşit să îi motivăm pe jucători pentru această partidă. Nu ne putem ascunde în spatele motivului că am fi obosiţi după cantonament, şi ASA e în aceeaşi situaţie. Atitudinea şi responsabilitatea ne-au costat în această seară. Felicitări celor de la ASA că au ştiut să fie mai motivaţi decât noi!”, a declarat Mirel Rădoi după Steaua – ASA Târgu Mureş.
Steaua – ASA Târgu Mureş: Rădoi mai cere jucători
Meciul Steaua – ASA Târgu Mureş a consemnat debutul oficial al lui Mirel Rădoi pe banca roş-albaştrilor. Supercupa României nu e însă obiectivul principal al Stelei din această vară, ci calificarea în grupele Ligii Campionilor. Întrebat despre dubla cu Trencin din turul doi preliminar, Rădoi a spus: "Nu am pierdut acest meci doar pentru că nu avem jucători. Avem un lot bun, dar pentru Liga Campionilor ne mai trebuie jucători. Meciul cu Trencin va fi foarte greu, dar cu atitudinea din seara asta e greu să te califici”.
După partida Steaua – ASA Târgu Mureş, Rădoi a comentat şi faptul că Filipe Teixeira, dorit insistent de oficialii din Ghencea, a ajuns în cele din urmă la Astra Giurgiu: “Nu ştiu care a fost exact situaţia lui Teixeira, ne interesa, dar dacă a ales să se ducă la Astra îi respectăm decizia. Din respect pentru jucătorii care sunt acum aici aş prefera să nu spun numele celor pe care îi vreau la Steaua”, a menţionat Rădoi.
Steaua – ASA Târgu Mureş: Gigi Becali promite transferuri
Prezent în tribunele stadionului din Cosntanţa, Gigi Becali n-a fost foarte dezamăgit de rezultatul Supercupei Steaua – ASA Târgu Mureş. “A fost aşa un meci la întâmplare. Mai avem nevoie de un mijlocaş şi de un atacant”, a afirmat finanţatorul Stelei. Principalele ţinte ale campioanei sunt William de Amorim şi Denis Alibec, ambii de la Astra, jucători pentru care Gigi Becali e dispus să plătească aproximativ un milion de euro.