Ştefan Radu, gol în Serie A după 938 de zile
Ştefan Radu evoluează la Lazio din 2008, e căpitan şi e unul dintre idolii galeriei.
Acum, a marcat în campionat după doi ani şi aproape şapte luni şi a dedicat reuşita familiei şi fanilor.
Trupa din Roma a jucat pe teren propriu contra celor de la Pescara, formaţie unde activează şi Mitriţă. Gazdele s-au impus cu 3-0, golul al doilea fiind „opera” lui Ştefan Radu (29 de ani). Căpitanul a înscris cu capul după un corner. Imediat a fost felicitat de colegi, iar antrenorul Simone Inzaghi l-a aplaudat îndelung. Momentul a fost special fiindcă românul nu e un obişnuit al golurilor. În Serie A nu a mai înscris de la data de 23 februarie 2014, într-o partidă cu Sassuolo, adică de 938 de zile.
A dedicat punctul soției și copiilor
Nici în celelalte competiţii nu avea o statistică prea bună: în Cupa Italiei a punctat în vara trecută, contra lui Juventus, iar în competiţiile europene a marcat în 2012, într-un duel cu Maribor. „Dedic golul soţiei mele, copiilor mei şi fanilor laziali. Mister mi-a spus că voi da gol. Era momentul să marchez, trecuse ceva timp. Sunt mulţumit de victorie, am făcut un meci bun, deşi au fost greşeli, totul a fost bine. Atitudinea a fost cea bună. A trebuit să atacăm din primul minut şi asta am făcut”, a spus Ştefan Radu.
Moţi a înscris şi el în Bulgaria
Fostul coleg al lui Radu la Dinamo, Cosmin Moţi, a înscris primul său gol în actuala ediţie de campionat din Bulgaria. Apărătorul lui Ludogoreţ a marcat repede, în minutul 12, în faţa formaţiei Slavia Sofia. Celălalt român din lot, Claudiu Keşeru, a jucat până în minutul 70, brazilianul Cafu, care a intrat în locul său, stabilind rezultatul final, 3-1. Wanderson şi-a trecut şi el numele pe tabelă.