Stoichiţă ne ameninţă: "Dacă nu ne calificăm la Euro 2020 merg la emisiune în chiloţi"
Naţionala României a căzut în urna a patra valorică şi aşteaptă cu înfrigurare tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2020, care va avea loc pe 2 decembrie la Dublin.
Va avea în faţă trei echipe peste ea din punct de vedere al coeficientului şi clasarea în primele două va fi o luptă pe viaţă şi pe moarte. În acest context de incertitudine unul dintre oficialii Federaţiei Române de Fotbal a oferit o declaraţie halucinantă şi destul de riscantă. ”Fac un pariu cu voi, cereți-mi ce vreți, chiar să îmi dau demisia, că ne calificăm la Euro. Hai, ca să nu îmi pierd și eu pâinea, vin și eu în chiloți lângă Ilie Dumitrescu, la Digi. Am început să mă îngraș. Singura problemă e să îmi găsesc bermude pe măsură”, a spus Stoichiță, directorul tehnic al FRF. Afirmaţia a stârnit rumoare în studio, dar şi printre oamenii de fotbal, care l-au rugat să nu facă precum Gary Lineker la BBC, ci mai degrabă să-şi dea demisia pentru că e mai profesionist şi oricum nu-i stă bine în chiloţi. Stoichiţă a ţinut-o însă pe a lui şi ori mizează pe un noroc chior şi o grupă cu Polonia, Ţara Galilor, Finlanda şi Insulele Feroe, ori nu ştie că putem cădea într-un cazan încins alături de Franţa, Germania, Turcia şi Macedonia.