Străinii fug de la FCSB. Care sunt motivele
Sunt șanse din ce în ce mai mari ca echipa lui Gigi Becali să rămână în această vară fără nici un jucător din afara granițelor.
În plină criză provocată de întreruperea forțată a campionatului, patronul FCSB și-ar putea îndeplini o dorință mai veche, aceea de a avea un lot de fotbaliști alcătuit în exclusivitate din români.
Cu doar patru străini (Planic, Momcilovic, Soiledis și Gnohere), FCSB este echipa din Liga I cu cele mai puține „implanturi” din afara granițelor. Pandemia cu coronavirus și decizia lui Becali de a înjumătăți salariile până la toamnă au produs valuri de nemulțumire în vestiar, iar unul dintre efecte va fi diminuarea spre zero a jucătorilor de peste hotare aflați sub contract cu FCSB. Cel mai bun exemplu e legat de fundașul sârb Bogdan Planic. Înțelegerea acestuia cu gruparea lui Becali expiră în vara lui 2021, dar refuzul lui Planic de a accepta micșorarea salariului ar putea duce la o despărțire în lunile care urmează. De altfel, având câteva oferte de la cluburi mai puternice din Europa (Eintracht Frankfurt și Fenerbahce, conform presei de la Belgrad), Planic are de gând să forțeze plecarea de la FCSB.
Mai departe, al doilea sârb aflta la dispoziția antrenorului Vintilă, Marko Momcilovic, e ca și plecat de la FCSB. Accidentat o lungă perioadă de timp, fundașul stânga n-a mai revenit la forma de odinioară, iar la finalul lui iunie va deveni liber de contract. Într-o situație asemănătoare este și grecul Soiledis, a cărui contract semnat în 2019 a fost prevăzut pe o perioadă de un an cu opțiune de prelungire. Menținerea lui Soiledis în lot va depinde probabil de flexibilitatea acestuia la tăierile financiare inițiate de Becali. Nu în cele din urmă, viitorul francezului Harlem Gnohere la FCSB e învăluit și el în ceață. Contractul „Bizonului” expiră în 2021, dar vârful de 32 de ani e de mult timp cu gândul în alte zări. Gnohere a ratat de puțin un transfer în iarnă, iar Gigi Becali nu mai ține neapărat să-l păstreze, cu atât mai mult cu cât nici prestațiile francezului nu mai sunt la fel de consistente ca în trecut.
Numărul străinilor la echipele din Liga I
FC Botoșani 16
CFR Cluj 14
Hermannstadt 13
Astra 12
Poli Iași 12
Clinceni 11
Sepsi 11
Voluntari 11
Craiova 10
Gaz Metan 10
Dinamo 9
Chindia 6
Viitorul 5
FCSB 4