Un fotbalist belgian se zbate între viaţă şi moarte

Ultima actualizare:

    Mertens a fost transportat la spital şi plasat în comă artificială
Mertens a fost transportat la spital şi plasat în comă artificială

Fundaşul echipei Lokeren Gregory Mertens, în vârstă de 24 de ani, a suferit o criză cardiacă în timpul unui meci al formaţiilor de rezerve, disputat luni seară, cu Genk, fotbalistul aflându-se în stare critică.

Jucătorul şi-a pierdut cunoştinţa după 23 de minute de joc. Personalul medical al celor două echipe a intervenit cu defibrilatorul din dotarea clubului gazdă, Genk, apoi măsurile de resuscitare au fost continuate de paramedici. Mertens a fost transportat la spital şi plasat în comă artificială, starea lui fiind critică.

Gregory Mertens
Gregory Mertens

"Nu am ştiut ce s-a întâmplat. Am crezut că a fost lovit cu cotul, dar apoi mi-am dat seama că şi-a pierdut cunoştinţa", a declarat Pieter Gerkens, fotbalist la Genk.

Mertens şi-a început cariera la Anderlecht, iar la seniori a evoluat la Cercle Bruges şi, din 2014, la Lokeren. La acest ultim club, el nu a jucat decât un meci pentru prima echipă.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net