"Vampirul" Şiman a supt tot sângele Sportului

Ultima actualizare:
În 2006, “gaşca nebună”  a terminat campionatul  pe locul 4
În 2006, “gaşca nebună” a terminat campionatul pe locul 4

Vasile Şiman e unul dintre cei mai obscuri oameni pe care i-a avut fotbalul românesc după 1989. Toată lumea îl ştie ca patron al Sportului Studenţesc, dar nimeni nu cunoaşte vreo afacere a sa. A fost validat cu termenul de „finanţator”, deşi la investiţii a stat cam prost. S-a descurcat însă mult mai bine la vânzări.

Sportul Studenţesc n-a avut mai mult noroc decât alte cluburi de tradiţie şi a încăput şi ea la finalul anilor ’90 pe mâna unui speculant de primă clasă. Vasile Şiman s-a născut în zona Maramureşului, în localitatea românească Apşa de Jos, aflată pe teritoriul Ucrainei, unde primar a fost un văr de-al său şi este la origine profesor de istorie. N-are nici o legătură cu fotbalul şi nimeni nu-i poate urmări procesul de îmbogăţire. Se spune însă despre oamenii de acolo că au făcut averi trecând graniţa ucraineană cu lemne, metale, produse alimentare, ţigări şi materiale de construcţii. Nu e exclus ca Şiman să fi parcurs şi el acest drum, după care a venit la Bucureşti. A intrat în fotbal în 1999, la 28 de ani, tot cu umbrela de salvator al Sportului în mână, pe când echipa mare era în Liga a II-a.

L-au bătut jucătorii pentru neplata salariilor

De fapt, Şiman s-a instalat în fotoliul de patron al unei academii care scotea valori pe bandă rulantă şi a avut meritul de a le promova agresiv. N-a reuşit însă nici o performanţă notabilă, ţinând clubul într-o navetă continuă între primele două eşaloane. A reuşit totuşi să se transforme în cel mai mare samsar de jucători, câştigându-şi şi porecla de „evreul” pentru negocierile dure la vânzările de fotbalişti. Şi a vândut destui, generaţia lui Costin Lazăr, Ionuţ Mazilu, Tibi Bălan şi Dacian Varga fiind cea mai scumpă din câte a avut în cămară. Aceste transferuri au fost făcute însă într-o perioadă a fotbalului românesc în care sumele vehiculate n-aveau nimic în comun cu cele din acte, astfel încât nu i se poate face o estimare exactă a profitului. E de aşteptat însă ca Vasile Şiman să fi primit sume de ordinul zecilor de milioane de euro pe droaia de fotbalişti de valoare exportaţi. Din păcate, la plăţile salariilor, către stat sau către terţi, a stat cam prost şi a acumulat datorii imense. A ajuns în momentele penibile în care se bătea cu jucătorii pe la comisii pentru că nu virase nimic de mai bine de un an şi jumătate şi falimentul a venit în 2013 ca ceva firesc. Deşi a fost acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în acte, n-a fost condamnat de nici o instanţă românească. Asta nu-i spală însă nici un păcat, cu atât mai puţin pe cel de a fi omorât cu bună ştiinţă un club de mare tradiţie. Până la urmă, la ce să te aştepţi de la finul lui George Copos, alt gropar al unei legende: Rapid. Sportul a luat-o de la zero, antrenată de Ionuţ Mazilu şi patronată de acelaşi Şiman, dar în Liga a IV-a, nu joacă în Regie, unde are interzis, ci pe unde apucă.


    În 2006, “gaşca nebună”  a terminat campionatul  pe locul 4
În 2006, “gaşca nebună” a terminat campionatul pe locul 4

Hagi, Sandu şi Lucescu, cei mai mari din istoria clubului

“Studenţii” au jucat în  Europa cu Katowice  Brandby şi Verona
“Studenţii” au jucat în Europa cu Katowice Brandby şi Verona

Sportul Studenţesc a dat fotbalului românesc o serie de jucători de cea mai mare valoare. Începând cu Mircea Sandu, fostul preşedinte FRF, care a jucat peste 400 de meciuri în tricoul alb-negru în perioada 1971-1986, continuând cu Gheorghe Hagi, adus în Capitală de la Farul tot de trupa din Regie, şi încheind cu celebra „Gaşcă nebună” a lui Răzvan Lucescu, Farmache, Galamaz, Lazăr, Tibi Bălan, Mazilu, Gigel Bucur, Edy Stăncioiu, Diniţă şi Chihaia, Sportul a făcut istorie în România. Din păcate, cu Curelea şi Ferfelea, sezonul trecut la CS U Craiova, s-a închis robinetul şi va mai trece mult timp până când „studenţii” vor mai da fotbalului vreun jucător.

Vicecampioni în 1986, cea mai bună clasare 


    “Studenţii” au jucat în  Europa cu Katowice  Brandby şi Verona
“Studenţii” au jucat în Europa cu Katowice Brandby şi Verona

Sportul Studenţesc a fost înființat pe data de 11 februarie 1916 din inițiativa unui grup de studenți și profesori din Capitală, având numele de „Clubul Universitar București”, cu dublă orientare: fotbal și tenis. Pe perioada Primului Război Mondial clubul nu a funcţionat efectiv, dar din 1919 şi până în 1934 a activat în campionatul orăşenesc. Ediția 1937-1938 a fost prima în care clubul bucureștean a activat în prima ligă. Problemele financiare l-au obligat de-a lungul timpului să se reinventeze şi să poarte mai multe nume. Anii ’80 au fost cei mai prolifici pentru trupa din Regie, care şi-a făcut propriul stadion şi a terminat de două ori pe podium cu Hagi, Sandu, Ţicleanu şi Gino Iorgulescu în teren. A jucat de şase ori în cupele europene, dar între 1976 şi 1988, nu sub conducerea lui Vasile Şiman. Ultima campanie, în care Sportul a trecut de polonezii de la Katowice şi de danezii de la Brondby şi în care a fost oprită de italienii de la Verona, a fost cea mai bună. După 1990, locul 4 din 2006 a impresionat cel mai tare, dar n-a avut nici un efect, echipa fiind retrogradată imediat din cauza unei datorii de 300.000 de euro.

FC Sportul Studenţesc

  • Nume precedente: Sporting Clubul Universitar București, Sparta București, Central Universitar București, Știinta București, Politehnica București
  • Anul înfiinţării: 11 februarie 1916
  • Data desfiinţării: 13 iunie 2013
  • Stadion: Regie – 12.000 de locuri
  • Liga I: Locul 2 în 1986 şi locul 3 în 1983
  • Liga a II-a: câștigători de 4 ori (1937, 1972, 2001, 2004)
  • Cupa României: finaliști de 3 ori (1939, 1943, 1979)
  • Cupa Balcanilor: câștigători în 1980
  • Cupa UEFA: 6 participări, 20 de meciuri, 6 victorii, 4 egaluri, 10 înfrângeri. 20 de goluri marcate, 31 primite

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
kyrgios nick gettyimages 1202433358 jpeg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Marius Marin si Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Ramin Rezaeian (EPA) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net