Viitorul e campioană, urmează Europa

Ultima actualizare:

    Gică Hagi  a primit cu  bucurie vestea  de la TASFoto: Mediafax
Gică Hagi a primit cu bucurie vestea de la TASFoto: Mediafax

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a luat decizia normală în dosarul „FCSB contra Viitorul”, respingând memoriul roş-albaştrilor. Vineri (14 iulie) e o nouă zi grea pentru constănţeni, care au nevoie de noroc în drumul spre grupele Ligii Campionilor.

Aşa cum a spus directorul general al Viitorului, Cristi Bivolaru, clubul lui Gică Hagi e singurul din lume care a luat un titlu de două ori. Prima dată în luna mai, după ultima rundă din play-off, şi a doua oară ieri, după ce TAS-ul a bătut în cuie ierarhia Ligii I ca urmare a protestului făcut de FCSB pe baza unui regulament neclar. Aşadar, medaliile şi trofeul rămân la jucătorii lui Hagi, care se pot gândi acum la stagiunea care vine, dar şi la parcursul în Liga Campionilor. UEFA va organiza chiar vineri (14 iulie, de la ora 13.00) tragerea la sorţi a turului trei preliminar, cu Viitorul Constanţa printre participante. Ruta campioanelor nu e una de speriat, de aici lipsind echipele din ţările cu fotbal dezvoltat. “În afară de două-trei excepţii, ne batem de la egal la egal cu oricine”, spunea Hagi în urmă cu ceva vreme, referindu-se probabil la grecii de la Olympiacos, scoţienii de la Celtic sau danezii de la Copenhaga. Conform regulamentului, în play-off (ultimul tur preliminar) nu vor mai intra alte echipe, împerecherea urmând să se facă între cele 10 formaţii calificate din turul trei. Aşadar, cu puţin noroc, nu-i exclus s-o vedem pe Viitorul la toamnă în grupele Ligii Campionilor.

Posibili adversari în turul 3 pentru Viitorul:

  • Olympiacos
  • Celtic sau Linfield (turul se joacă vineri)
  • Salzburg sau Hibernians (3-0 în tur)
  • FC Copenhaga sau Zilina (3-1 în tur)
  • Ludogoreţ sau Zalgiris (1-2 în tur)
  • BATE Borisov sau Alashkert (1-1 în tur)
  • Legia Varşovia sau Mariehamn (3-0 în tur)
  • APOEL sau Dudelange (1-0 în tur)
  • Maribor sau Zrinjski (2-1 în tur)
  • Garabag sau Samtredia (5-0 în tur)

FCSB-ul are misiune infernală 

simeon stalpnicul png

Pe ruta non-campioanelor din preliminariile Ligii Campionilor, cei de la FCSB vor avea parte de adversari unul şi unul. În turul trei, sunt doar cinci echipe cu care poate pica echipa lui Nicolae Dică, varianta cea mai accesibilă fiind cehii de la Plzen. În cazul unei calificări, FCSB-ul poate da în play-off peste “balauri” precum spaniolii de la FC Sevilla, italienii de la Napoli sau englezii de la Liverpool.

Posibili adversari pentru FCSB: Dinamo Kiev, Ajax Amsterdam, Viktoria Plzen, ŢSKA Moscova, FC Bruges

Gigi: «Nu sunt dezamăgit»

simeon stalpnicul png

Verdictul de la TAS nu a tulburat apele la echipa patronată de Gigi Becali. De altfel, finanţatorul celor de la FCSB a recunoscut că nu a fost surprins de decizia judecătorilor de la Lausanne. ”Nu sunt dezămagit, de ce să fiu dezamăgit? Noi am cerut să se facă dreptate. A câştigat Gică, asta e, să fie sănătos. A fost o chestie de arbitraj. Aşa a vrut Dumnezeu, poate e mai bine aşa. De ce să ne scadă şansele la Liga Campionilor, poate va fi mai uşor aşa... Poate aşa a vrut Dumnezeu şi ajungem în ligă, eu sunt optimist», a declarat Becali.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net