EXCLUSIV Simbolul dinamoviştilor riscă să-şi piardă vederea
În ultimul timp, Nunweiller nu a respectat cu sfinţenie prescripţia medicilor şi a început să vadă dublu.
"Mai demult trebuia să mă operez de cataractă, nu am făcut-o şi urmez un tratament pentru a nu se agrava situaţia. Totuşi, nu m-am simţit bine, începusem să văd dublu cu-n ochi şi am fost la un control", a povestit Nunweiller.
Apoi, a continuat: "Cum am ajuns la spital, am făcut un set de analize, am stat patru zile şi mi-am revenit. Acum iau medicamente de trei ori pe zi şi am mai multe restricţii: nu am voie să ies din casă după ora zece fiindcă nu suport lumina puternică, dar nici seara după ora şase-şapte când începe să se întunece. Până în ianuarie trebuie să urmez acest program, după care mă duc la un nou control". Simbolul dinamovist, cunoscut şi ca Nunweiller III, a vorbit şi despre echipa sa de suflet.
"Cei de la club m-au invitat la meciuri, şi la derby-ul cu Steaua, dar le-am povestit ce-am păţit...Acum, ce să fac? Stau mai mult în pat, trebuie să stau întins pentru că nici nu prea am voie să mă aplec, şi mă uit la partidele lui Dinamo din faţa televizorului", a spus Nunweiller cu tristeţe-n glas.
Ion Nunweiller şi fratele său, Lică, reprezintă cei doi câini de pe sigla clubului Dinamo. "Noi evoluam fundaşi centrali. Eram răi în joc şi roşcaţi, iar când alergam ne înroşeam foarte tare. Şi, într-un meci cu Rapid, atacanţii lor ne-au zis: "Sunteţi răi ca nişte câini! La cum arătaţi sunteţi câinii roşii. Şi, de aici a rămas porecla", a zis Ion Nunweiller.