Rednic nu iartă: "Cadu şi Felgueiras sunt jucătorii care le ştiu pe toate la CFR Cluj"
" Eu am spus şi înainte că la CFR e nevoie de o reconstrucţie drastică, dură de tot. Dacă aveam linişte şi eram lăsat să fac ceea ce vreau eu, lucrurile ar fi stat foarte bine. Dar când te iei după cei doi mari lideri, Cadu şi Felgueiras, care le ştiu ei pe toate, aici se ajunge. Cadu şi-a programat vacanţă la meciul cu Corona. El n-a prins lotul pentru că a fost huiduit de suporteri la un antrenament şi a fost lăsat liber. Toţi antrenorii au avut probleme cu el, nu doar eu", a spus Rednic la Digisport.
Jucătorii vor să facă ce vor
"Grigoraş are o misiune foarte dificilă acolo şi trebuie să obţină victorii. Jocul nu merge, dar nu e vina lui. Sper să aibă răbdare cu el. Este un antrenor bun, care a demonstrat acest lucru, dar trebuie să fie atent la tot ce se întâmplă acolo. Jucătorilor de-acolo le trebuie atmosferă, ei vor să facă mereu ce vor ei. Ei vor să stabilească durata unui antrenament, au un cuvânt de spus la programul de linişte, la orele de cantonament, ei le ştiu pe astea. Asta le trebuie lor, atmosferă, adică să facă ce vor ei mereu. Cât timp nu se va renunţa la câţiva fotbalişti şi nu se va face o reconstrucţie, echipa va bate pasul pe loc sau va merge doar în jos", a mai afirmat Rednic.