Au fost bogaţi şi respectaţi. Fotbalul i-a distrus!

Ultima actualizare:

    Fotbalul  i-a distrus!
Fotbalul i-a distrus!

Investiţiile într-o echipă de fotbal aduc automat notorietate şi bani. Dar, reţeta succesului nu a mers la nesfârşit pentru unii ca Gigi Becali, Cristi Borcea, George Copos, iar lista poate continua până la Cornel Penescu sau Gigi Neţoiu.

Cei inculpaţi în Dosarul Transferurilor au activat zeci de ani în fotbal şi s-au bucurat de bani mulţi în conturi şi de faimă, dar există şi reversul medaliei. Tranzacţiile dubioase de jucători, primele oferite advesarilor sau mita pentru arbitrii i-a dus pe cei intitulaţi investitori, creditori sau acţionari în faţa justiţiei, iar conturile s-au golit repede, aşa cum se umpluseră.

Gigi Becali - Steaua

A devenit finanţatorul trupei din Ghencea în 2003. Aşa a obţinut celebritatea şi a câştigat multe milioane de euro din transferuri sau din participările în cupele europene, dar numele Steaua l-a ajutat enorm şi-n afaceri.

Un schimb de terenuri l-a dus după gratii, dar oricum fotbalul l-ar fi „închis" fiindcă a fost găsit vinovat şi-n dosarul „Valiza" (în 2008 a vrut să le ofere 1,7 milioane de euro celor de la „U" Cluj pentru a învinge CFR), dar şi-n cazul din 2006 când a vrut să-i premieze pe cei de la Bistriţa pentru a evolua corect cu Rapidul. De când e încarcerat, automat nici afacerile nu-i mai merg atât de bine, dar totuşi Steaua e campioană.

Cornel Penescu - FC Argeş

A preluat echipa din Piteşti în 2005, dar acum a ajuns să stea mai mult după gratii, din cauza unui dosar de corupţie, plus a unuia în care e învinuit că a dat mită arbitriilor pentru ca FC Argeş să fie favorizată în anumite meciuri. Avea lanţul de magazine PIC, care în 2008 se lupta de la egal cu concurenţi puternici din străinătate, şi pe vremea aceea Penescu conducea limuzine de sute de mii de euro.

Adrian Mititelu

simeon stalpnicul png

În prezent, afacerile sunt în faliment, are datorii de zeci de milioane de euro la bănci, iar echipa e desfiinţată. Ca un amănunt de culoare: era atât de avid de imagine, încât ziariştii doar îi dădeau apel, iar el îi suna imediat înapoi pentru a le povesti „realizările" sale.

Gigi Neţoiu, Dinel Staicu, Adrian Mititelu - Univesitatea Craiova

Neţoiu, poreclit şi „Comandantul" a trecut pe la mai multe echipe,de la Rocar la Dinamo, dar în urma perioadei petrecute la Craiova e încă urât de fani. Atunci a luat jucători ca Stoican sau Claudiu Niculescu şi i-a dus în „Ştefan cel Mare", iar acum se pare că blestemele oltenilor l-au ajuns. În prezent, e arestat, fiind condamnat la la trei ani şi patru luni de închisoare în "Dosarul Transferurilor".

Are o avere de milioane de euro, afacerile sale fiind în agricultură sau industria alimentară. Un alt personaj dubios pe mână căruia a intrat Universitatea Craiova e Dinel Staicu, cel care patrona în paralel şi CSM Reşiţa. Se întâmpla în 2004, dar fostul miliţian s-a dovedit a fi infractor internaţional şi a fost condamnat la ani grei de puşcărie pentru acte de corupţie sau fraudă, iar averea îi este sub sechestru.

Cel mai cuminte patron al trupei din Bănie e Adrian Mititelu, însă lungile sale războaie cu Federaţia au făcut ca echipa să fie dezafiliată şi acum, repusă în drepturi, să ajungă în pragul falimentului. Dacă Mititelu nu a ajuns după gratii ca ceilalţi, în schimb financiar nu poate susţine echipa. El se plimbă cu un Mercedes, dar printre suporteri circulă un zvon, conform căruia limuzina rămâne des în pană de carburant. "Alb-albaştrii" se zbat în liga secundă, iar viitorul cu Mititelu la conducere e negru.

Cristi Borcea - Dinamo

A venit la roş-albi în 1997 şi din omul care-i ducea paltonul lui Cornel Dinu a ajuns preşedinte executiv. Aşa îi apare semnătura pe mai multe acte, ce-au făcut obiectul cercetării în Dosarul Transferurilor, şi acum a ajuns să stea închis şase ani şi patru luni, deşi a acţionat sub aprobarea celorlaţi conducători ai lui Dinamo.

Dinel Staicu

simeon stalpnicul png

El, spre deosebire de ceilalţi, şi-a făcut averea în curtea "câinilor". Dinu l-a ajutat cu bani şi, băiat descurcăreţ, şi-a făcut relaţii şi a investit, ajungând acum să aibă zeci de milioane de euro în conturi. Însă, lăcomia şi apropierea de fraţii Becali l-au făcut să-şi dorească câştiguri rapide şi pentru ce-a câştigat de pe urma transferurilor trebuie acum să plătească înzecit.     

George Copos - Rapid

Acum, chiar că „s-a scufundat planeta", aşa cum se plângea patronul Rapidului atunci când ar fi trebuit să plătească diferite datorii. I-a preluat pe giuleşteni în 1993, a cucerit titluri, iar fotbaliştii au fost plătiţi regeşte.

Dar, treptat, după ce şi-a câştigat notorietatea şi şi-a dezvoltat un imperiu financiar, nu a mai vrut să investească în echipă, motivând că nu sunt rezultate. „Fotbalul" l-a pedepsit şi acum se află închis trei ani şi opt luni în urma deciziei din „Dosarul Transferurilor". Totuşi, zgârcenia sa proverbială l-a ajutat ca afacerile, de la hoteluri până la magazine de panificaţie, să meargă în continuare, cei din familie fiind instalaţi ca administratori.

Dumitru Bucşaru - Unirea Urziceni

Omul care a apărut ca un meteorit în fotbal şi tot aşa a dispărut (nu a acordat niciodată un interviu) a făcut-o campioană pe Unirea în 2009, echipă ce a ajuns să evolueze şi-n Liga Campionilor. A câştigat zeci de milioane de euro de pe urma micuţei echipe, din transferuri, drepturi tv sau din partea UEFA, după care s-a retras din fotbal, lăsându-i pe toţi cu gura căscată şi mâna intinsă.

Arpad Paszkany - CFR Cluj

simeon stalpnicul png

Cu un program foarte bine pus la punct,Arpad Paszkany a preluat-lo pe CFR Cluj din Liga a treia şi a dus-o până în Liga Campionilor. Cu scouteri în toată lumea, clujenii au apelat masiv la piaţa de jucători portughezi sau sud-americani, reuşind performanţe la care nici cei câţiva suproteri ai echipei nu putea să spere: trei titluri de campioană naţională, participarea în grupele Ligii Campionilor, de unde nu au plecat cu mâna goală, ci câştigând puncte şi, în consecinţă, zeci de milioane de euro. Acum, Paszkany intenţionează să vândă clubul, iar aşa va ieşi pe profit cert.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Şi amantele plâng după boşii din fotbal ajunşi după gratii

FOTO EXCLUSIV Ce deprimate sunt fiica şi soţia lui Copos!

FOTO EXCLUSIV Gică Popescu, vizitat de soţie! Femeia a ieşit cu lacrimi în ochi din penitenciar

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net