O femeie a pus pe jar fotbalul de la noi

Ultima actualizare:

    Marketa Haindlova  a atras atenţia până  acum doar prin poze,  nimeni neştiind exact  ce ar putea aduce bun  în fotbalul românesc (FOTOgrafii: Facebook/Mediafax)
Marketa Haindlova a atras atenţia până acum doar prin poze, nimeni neştiind exact ce ar putea aduce bun în fotbalul românesc (FOTOgrafii: Facebook/Mediafax)

Marketa Haindlova, o domnişoară de 30 de ani, şi-a permis luxul de a cere timp de gândire pentru a accepta oferta lui Răzvan Burleanu de a lucra în cadrul FRF. Acest aspect l-a scos din pepeni pe „Regele” Gică Hagi, care a măturat pe jos cu „fata în bikini”.

În urmă cu o lună, Gică Hagi şi cumnatul său Gică Popescu îşi făceau încă planuri despre felul în care vor conduce FRF. Condamnarea „Baciului" la închisoare cu executare în „Dosarul Trans­ferurilor" a fost o lovitură teribilă pentru liderii „Generaţiei de Aur".

În timp ce Popescu se obişnuieşte cu regimul de detenţie, Hagi nu pierde nici o ocazie pentru a-l face praf pe cel care a profitat de întreaga situaţie, Răzvan Burleanu. Mai întâi, Hagi a ironizat planurile de schimbare ale noului şef al FRF: „E un om rău, la fel ca şi tatăl lui. Ce revoluţie să facă el? Păi în ultimii 24 de ani noi şi Mircea Sandu am adus cele mai mari performanţe".

Zilele trecute, Hagi a declanşat o nouă ofensivă la adresa lui Burleanu, declarându-se şocat de faptul că preşedintele federaţiei vrea să o atragă în echipa lui pe o tânără domniţă din Cehia, pe numele ei Marketa Haindlova.

Gică Hagi este cel mai fervent oponent al actualilor conducători ai Federaţiei Române de Fotbal

Gică Hagi este cel  mai fervent oponent  al actualilor conducători  ai Federaţiei Române de Fotbal
Gică Hagi este cel mai fervent oponent al actualilor conducători ai Federaţiei Române de Fotbal

Propusă ca responsabilă cu relaţiile internaţionale şi cu politicile europene, aceasta n-a oferit încă un răspuns clar Federaţiei, ezitând în special din cauza gândului că ar trebui să se mute de tot în România. Până să ne arate calităţile de manager, Marketa a dovedit că e o femeie extrem de atrăgătoare, cu un corp pe care şi-l afişează în toată splendoarea pe reţelele de socializare.

„Într-o lună nu am văzut nimic. Un singur lucru a ieşit. O domnişoară care era în costum de baie, care ne-a dat termen de o lună dacă vine sau nu la Federaţie. Am ajuns să ne rugăm de domnişoara în bikini. Fraţilor, treziţi-vă! Ne-am dus dracu'! Fotbalul românesc s-a dus dracu'! De o lună vorbim despre ce? Nu am văzut nici o strategie, nimic. Hai să ne dezbrăcăm şi să facem poze la mare", a tunat Hagi la DolceSport.

- A fost expert în cadrul ligii naţionale de hochei din Cehia, manager al echipei de Cupa Davis a Elveţiei, membru în comisia juridică a federaţiei de fotbal de la Praga şi preşedinte al Comisiei de Apel şi Audit din acelaşi for.- A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Praga şi s-a specializat în drept european la Gent. Are un master în studii avansate privind organizaţiile sportive.- În prezent e vicepreşedinte al asociaţiei jucătorilor profesionişti de hochei din Cehia.- Vorbeşte fluent patru limbi (engleză, franceză, germană şi olandeză).- Are ca hobby-uri dansul, călăria şi tenisul.- E o înfocată admiratoare a echipei Ajax Amsterdam.- La echipa de Cupa Davis a Elveţiei a avut ocazia să lucreze cu Roger Federer.

Până să-i dea un răspuns definitiv lui Răzvan Burleanu privind oferta de a lucra în cadrul FRF, Marketa Haindlova a ţinut neapărat să ia un prim contact cu viaţa din România. Astfel, în urmă cu două săptămâni, cehoaica a efectuat o vizită-fulger la Bucureşti, ocazie cu care Răzvan Burleanu i-a prezentat în detaliu planurile sale de viitor.

Arestarea lui Gică Popescu şi ieşirea acestuia din cursa pentru FRF l-a transformat pe Gică Hagi într-un contestatar al actualei conduceri. Acum două săptămâni, „Regele" a declanşat primul atac la adresa lui Burleanu, pe care l-a taxat că a îndrăznit să spună că a venit vremea unei revoluţii în fotbalul românesc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Diana în 1983, Foto Getty jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dorinel Munteanu (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
LeBron James (EPA) jpg
Ludek Miklosko (EPA) jpg
Mohamed Salah (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
ianis hagi profimedia webp
Diana Bulimar (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net