Fotbaliştii «au dat-o» pe modă
Cristi Munteanu, „Prinţul" Cristea, Victor Astafei sau Mutu sunt oamenii care au decis să îmbine fotbalul şi designul vestimentar.
„Briliantul" a fost primul care şi-a încercat norocul în domeniu, dar afacerea nu a mers şi actualul atacant al Petrolului a renunţat la a mai produce haine. Însă, ceilalţi au preluat modelul, au avut suces, şi acum au siteuri şi magazine de prezentare.
Fost portar la Farul, Oţelul sau Dinamo, „Babicu" a organizat recent o prezentare de modă, articolele sale fiind inedite, îmbinând pânza sacilor de cafea cu piele. Şi-a deschis deja primul magazin, la Galaţi, acolo unde a pus în vânzare obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
„Atelierul Cristi Munteanu" devine treptat un brand şi chiar există discuţii ca ţinuta oficială a celor de la Oţelul Galaţi să fie creată de el.
Din lumea fotbalului, fostul său coleg şi actualul antrenor al celor de la Vâlcea, Claudiu Niculescu, a anunţat deja că va apela la serviciile lui Munteanu. „Poate e o pasiune inedită, dar mereu am spus că fotbaliştii au în gena lor o legătură cu frumosul. E un domeniu care îmi place, sper să reuşesc şi nu vreau să fiu comparat cu nimeni", a spus „Babicu". Ca exemplu, un sacou marca Munteanu „pleacă" de la 350 de lei, iar o ţinută casual poate costa 1.000 de lei.
Atacantul Petrolului Ploieşti a fost primul jucător român care a îmbinat fotbalul cu moda. În 2009, hainele "Adrian Mutu", produse de o companie internaţională ce avea magazine din Libia şi până în San Marino, au fost disponibile şi-n ţară. Dacă în străinătate, obiectele vestimentare erau scumpe, în Bucureşti au fost vândute "la reduceri", iar fanii puteau să aibă o ţinută ca a lui Mutu cu o sută de euro. Ca exemplu, un palton costa 350 de lei, o pereche de pantaloni - 99 de lei, o geacă - 250 de lei, iar un pulover era 69 de lei. Atacantul a încheiat socotelile cu firma respectivă, el fiind şi acţionar, iar de-a lungul timpului a mai prezentat colecţii pentru firme celebre, ca Dolce&Gabbana.
Fotbalistul celor de la Oţelul Galaţi a intrat pe piaţa modei anul trecut. Alături de un grup de studenţi talentaţi de la "Arte" el oferă o gamă largă pentru băieţi şi fete, ţinutele fiind casual. Pe siteul său, insync21.ro, se găsesc blugi (de la 359.99 lei la 299.99 lei), geci (279.99 lei), bluze (69.99 lei), tricouri (de la 89.99 lei la 69.99 lei), încălţăminte (de la 399.99 lei la 319.99 lei) şi accesorii (de la 119.99 la 9.99 lei).
„Prinţul" Cristea trebuie să-şi rezolve problemele contractuale cu Steaua, dar pe plan financiar afacerea îi merge din plin. Anul trecut, în toamnă, alături de un asociat a pornit o linie vestimentară dedicată bărbaţilor, sub numele de Christian Tailoring, costumele fiind realizate din materiale aduse din Anglia, Italia sau Franţa. Croitorii care pun în practică ideile "Prinţului" au lucrat în trecut pentru designeri celebri, iar preţurile sunt pe măsură: o ţinută costând între 450 şi 2.000 de euro. „Întotdeauna am fost atent la imaginea mea şi cred că ţinuta unui bărbat este foarte importantă. Împreună cu asociatul meu vom alege fiecare model şi material în parte, iar pentru că punem accent pe originalitate, vom crea modele personalizate", a spus Cristea, care-şi promovează costumele şi ca model.