EXCLUSIV Răzvan Lucescu: «Am revenit să iau Cupa cu Petrolul»

Ultima actualizare:

    Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu a încheiat dezamăgit sezonul 2011-2012 şi de atunci a intrat într-un fel de silenzio-stampa. N-a mai dialogat cu mass-media, a plecat în Qatar, unde a dispărut din prim-plan. Revenit în ţară, acesta a fost obligat să vorbească la prezentarea oficială la Petrolul, dar Click! l-a provocat la mai mult.

Click!: Ce n-a ieşit bine la Rapid, în ultimul an de dinaintea insolvenţei?

Răzvan Lucescu: Tocmai, a ieşit foarte bine. După şapte ani de luptă în anonimat, fără nicio perspectivă la performanţă, vine acest an în care echipa se bate la campionat, joacă o finală de Cupă şi revine în Liga Europa. Dezamăgirea a fost că am găsit, din păcate, o atmosferă dezbinată şi cu probleme, confirmate după aceea de situaţia la care s-a ajuns la 10 luni distanţă.

Şi atunci ce a creat ideea de înfrângere şi ruptura finală?

Nu vreau să discut despre asta pentru că au fost momente triste. Dacă aş face-o deschis, aş umbri perioada superbă pe care am avut-o în Giuleşti între 2004 şi 2007 şi vreau ca amintirile acelea frumoase să rămână intacte în sufletul meu. Singurul lucru pe care îl pot spune este că acolo unde este dezbinare, unde lumea e preocupată de interesele personale, se ajunge la situaţii delicate.

Se putea obţine titlul în acel an?

Am fi putut obţine mai mult dacă exista o unitate şi o susţinere între suporteri, dar şi în cadrul conducerii. Era altceva dacă nu erau acele lupte de culise între George Copos şi Dinu Gheorghe, încheiate cu plecarea forţată a lui Dinu. Acestea au durat câteva luni şi era absolut normal să fie afectată şi echipa. Nu s-a înţeles momentul bun prin care treceam pentru prima dată după şapte ani şi s-au creat nişte tensiuni care au făcut să terminăm fără câştigarea Cupei, fără câştigarea campionatulu, dar şi aşa anul a fost pozitiv.

Cum ai ajuns la arabi?

Am primit prima dată o ofertă foarte bună financiar în august 2011, imediat după ce venisem la Rapid, dar am refuzat. A revenit însă în luna ianuarie 2012, deşi nu ştiu cum a ajuns la mine clubul respectiv. Am luat decizia spre finalul campionatului. Am considerat că va fi o experienţă foarte interesantă chiar şi pentru viaţa noastră privată, a familiei. Şi chiar a fost fantastic, atât din punct de vedere profesional cu o Cupă câştigată, o calificare în Liga Campionilor Asiei, unde la prima participare am încheiat în primele 16 echipe. Apoi, în al doilea an am fost mult timp pe primul loc, calificaţi în semifinalele Cupei, dar am pierdut acele jocuri la rând şi cu părere de rău, şeicul a decis să mă demită.

De ce ai preluat o echipă pe final de sezon? E prima dată când faci asta.

Se pare că am intrat într-o zodie a experienţelor. Am tot fost întrebat după despărţirea de El-Jaish ce voi face. Am vorbit cu mai mulţi impresari care mi-au solicitat permisiunea de a vorbi pentru mine cu diferite echipe. Am spus da, oricum, ca antrenor iau în calcul absolut orice variantă. Era posibil şi o întoarcere în Liga I, dar o luam în calcul abia din vară. Nu m-aş fi dus într-un loc unde antrenorul ar fi fost schimbat.

De ce Petrolul?

Înainte de meciul lor de la Ceahlăul m-a sunat Cosmin Contra, mi-a spus despre propunerea pe care o avea din Spania şi că s-a ivit o şansă uriaşă pentru el. Mi-a spus că ar vrea să discute cu conducerea clubului şi să le dea numele meu. Imediat după aceea m-a contactat cineva de la Petrolul şi a rămas să ne întâlnim a doua zi, să vorbim şi asta a fost tot.

Nu se teme de problemele pe care le-a acuzat Contra

Una dintre marile probleme acuzate de Cosmin Contra în primele partide ale returului au fost legate de arbitraj. Noul tehnician spune însă că deocamdată nu se teme că va fi dezavantajat. „Eu nu vreau să comentez asta în momentul de faţă. Cosmin ştie mai bine, pentru că a fost aici. Eu n-am fost şi am ieşit puţin din această stare. Măcar pentru început vreau să fiu relaxat şi să-mi păstrez această relaxare. Am avut probleme de arbitraj la Rapid, dar probabil în unele momente trebuia să fiu şi eu mai liniştit şi să gestionez totul diferit, într-un mod în care să ajute echipa, nu să creeze nişte posibilităţi de alibi", a declarat Lucescu junior.

La 45 de ani, era momentul să renunţe la cercel

Ce a găsit la Petrolul: „Un club atipic de organizat pentru România, atât la nivel de conducere administrativă, cât şi al staff-ului tehnic".

Demiterea de la El Jaish: „A fost pentru prima dată în carieră când am fost demis. E o experienţă din care am avut de învăţat pentru că m-a făcut să mă gândesc de 1.000 de ori la ce s-a întâmplat şi am ieşit mai puternic. Oricum, nu m-am despărţit de nicio echipă cu tort şi festivitate, ca de cea din Qatar".

Antrenoratul în ţările arabe: „Cred că oamenii trebuie să treacă prin astfel de experienţe şi antrenorii, dacă au posibilitatea, să meargă acolo măcar o perioadă, pentru că vor câştiga foarte mult".

Cercelul pierdut: „Şeicul ne-a rugat pe toţi să lăsăm înainte de antrenament toate accesoriile la vestiare. Eu l-am pus în maşină, l-am pierdut şi am zis apoi gata, la 45 de ani, ajunge cu cercelul".

Echipa naţională: „Am plecat de acolo din cauza scandalurilor, deşi eram în obiectiv. Ştiu că rezultate au fost sub cele aşteptate de toată lumea, dar conjunctura nu permitea mai mult".

Lupta cu Steaua: „Marele ei merit este că an de an s-a calificat în grupele Ligii Campionilor sau Ligii Europa, bătându-se de la egal la egal cu echipe foarte puternice. Asta îţi dă o forţă mentală şi psihică, extraordinară, dar şi o linişte în gestionarea momentelor dificile. Nu e nimic conjunctural în dominaţia lor din ultimii ani".

Lupta cu Astra: „E o echipă care a crescut mult în ultima vreme. Începe să-şi clădească o experienţă internaţională, aşa cum face şi Petrolul. E foarte dificil ca aceste echipe să reuşească imediat câştigarea titlului. Ambele trebuie să se adapteze mai întâi la presiunile pe care le ai atunci când te baţi la titlu. Aici face Steaua diferenţa".

Cei mai importanţi jucători din echipă: „Mutu este lider prin valoarea şi experienţa pe care le are, şi trebuie să fie un punct de referinţă. Există apoi un Geraldo, un Hoban, un Teixeira şi un Guillerme. În plus, aştept mult de la Ianis Zicu".

Obiectivul său la Petrolul. „Doar accidental se mai întâmplă să mai revină o echipă de la şapte puncte în spatele liderului. Astfel, obţinerea unui loc doi şi Cupa ar fi una dintre marile performanţe din istoria Petrolului".

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net