«Trebuie să căutăm deja cazare în Franţa!»

Ultima actualizare:

    Tricolorii au de luat  o revanşă în faţa  Greciei, care ne-a  eliminat în baraj (Foto: Mediafax)
Tricolorii au de luat o revanşă în faţa Greciei, care ne-a eliminat în baraj (Foto: Mediafax)

Victor Piţurcă şi-a adus norocul de la barbut, iar Anghel Iordănescu toată credinţa în Dumnezeu pentru ca sorţii să fie de partea noastră ieri, la Nisa. Şi aşa a fost. Tricolorii se vor bate cu “coşmarul” de la barajul pentru Mondial, Grecia, dar totuşi cea mai slabă echipă din urna 1 şi în faţa cărora avem o revanşă de luat, cu vecinii unguri, pe care i-am executat lejer anul trecut, cu Finlanda şi Irlanda de Nord, adversari modeşti, dar cu ceva potenţial şi cu eterna perdantă, Feroe.

În aceste condiţii, toată lumea priveşte deja spre turneul final din "Hexagon" Singurul care îşi continuă discurul pesimist şi glorifică nişte adversari modeşti este tot selecţionerul Victor Piţurcă.

"Cu Grecia nu este neapărat o revanşă. Dacă Ungaria a fost în urna a doua valorică, înseamnă că a meritat să fie acolo, chiar dacă noi i-am bătut la Bucureşti. Nu uitaţi însă meciul tur, de la Budapesta, şi modul în care am reuşit să egalăm. Sper să se schimbe anumite lucruri şi în ceea ce priveşte echipa noastră. Situaţia nu e roz. 80% dintre stranieri nu evoluează la echipele de club, iar până în toamnă ar trebui să scoatem zece jucători noi", a spus acesta după tragerea la sorţi.

Restul oamenilor din jurul echipei naţionale recunosc însă evidenţă şi spun cinstit că am fi proştii proştilor dacă nici din această grupă nu ne-am califica. "Suntem la Europene! Glumeam înainte că mi-aş fi dorit o grupă cu Andorra, Feroe, San Marino, Liechtenstein şi Luxemburg ca să ne mai calificăm şi noi, dar acum m-am liniştit. Este o grupă foarte bună. Pe unguri îi ştim, am fost mai buni ca ei. Cu grecii am fost mai fraieri. Irlanda de Nord este un adversar bun, Finlanda este cu Moş Crăciun, iar Feroe cu balenele.

Dacă nici acum nu mergem la turneul final, suntem fraierii fraierilor. Eu zic ca cei de la FRF, care or fi, să trimită deja în Franţa, să căutăm cazare, cantonament pentru turneul final. Îi ajut şi eu, dacă vor, dar este bine să o facem acum, pentru că este mai ieftin!", a afirmat fostul internaţional, Viorel Moldovan.

Şi discursul lui Gică Popescu, probabil viitorul preşedinte al FRF, este tot pe această linie. Culmea însă, căderea în această grupă accesibilă pare să-i salveze scaunul selecţionerului. "Piţurcă trebuie păstrat şi pentru norocul pe care îl are la trageri.

E grupa pe care mi-am dorit-o, Grecia şi Ungaria erau echipele cele mai accesibile din primele două urne. Nu avem voie să nu ne calificăm din această grupă! Sunt echipe foarte echilibrate, dar dacă nu ajungem la Euro, nu avem ce căuta în fotbalul mare. E normal să fim bucuroşi, l-am mânia pe Dumnezeu dacă am fi nemulţumiţi acum. Cred că ne vom califica", a afirmat "Baciul".

7 septembrie  Grecia - România11 octombrie Româna - Ungaria14 octombrie Finlanda - România14 noiembrie România - Irlanda de Nord29 martie 2015 România - Insulele Feroe13 iunie 2015 Irlanda de Nord - România4 septembrie 2015 Ungaria- România7 septembrie 2015 România - Grecia8 octombrie 2015 România - Finlanda11 octombrie 2015 Insulele Feroe - România

Sistemul de calificare la CE din Franţa este şi el unul nou şi permite accederea în premieră a 24 de echipe, spre deosebire de 16, câte au fost până acum. Astfel, primele două echipe din fiecare grupă şi cel mai bun loc trei se vor califica direct la truneul final. Celelalte opt locuri trei vor fi împerecheate câte două, pentru un baraj tur-retur, care vor completa ultimele patru locuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net