Steaua e campioană la «tonto-goluri»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Istoria recentă a Stelei e plină de momente tragi-comice precum cel din minutul 67 al partidei pierdute miercuri seară la Gelsenkirchen, cu Schalke (0-3). Mirel Rădoi, Bănel Nicoliţă, portughezul Carlos şi Tătăruşanu se pot lua de mână cu Lukasz Szukala la capitolul tonto-goluri care au umplut de amărăciune inimile fanilor stelişti.

Deşi au existat voci care i-au găsit şi lui Tătăruşanu o parte din vină la reuşita de 1-0 a nemţilor de la Schalke, principalul ţap ispăşitor nu poate fi scos decât Lukasz Szukala. Cu mingea deasupra capului, polonezul a preferat să facă o eschivă, ca la box, lăsând balonul să se scurgă în plasă. „Să zicem că a fost o greşeală. Am lăsat mingea să treacă pentru ca să n-o deviez cumva în poartă", a fost justificarea fundaşului stelist. Chiar dacă japonezul Uchida va rămâne în statistici ca marcator, autorul moral al golului e de fapt stelistul Szukala. În ultimii ani, Steaua s-a mai confruntat cu asemenea clipe de neatenţie, plătite scump de campioana României. Nu s-au pierdut numai meciuri, ci şi bani, tonto-golurile Stelei picând în meciuri cu o miză financiară deosebită.

Mirel Rădoi în Rosenborg - Steaua 3-2 (august 2005). În 2005, Steaua avea misiunea să trimită din nou o echipă din România în grupele Ligii Campionilor după o pauză de nouă ani, calificare care le-ar fi adus steliştilor milioanele de euro aruncate la bătaie de UEFA. În ultimul tur preliminar, echipa antrenată atunci de Oleg Protasov pornea favorită în faţa norvegienilor de la Rosenborg. După 1-1 acasă, nordicii au condus cu 2-0 în retur şi au dat lovitura decisivă printr-un autogol stupid marcat chiar de căpitanul Stelei, Mirel Rădoi. La final, scorul a fost 3-2 pentru Rosenborg, tonto-golul lui Rădoi contribuind decisiv la eliminarea Stelei.

2005- Rosenborg – Steaua 3-2

simeon stalpnicul png

 Carlos în Steaua - Lyon 0-3 (septembrie 2006). După numai un an de la gafa lui Rădoi, Steaua a reuşit în sfârşit să acceadă la „masa bogaţilor" din Liga Campionilor. În grupe, roş-albaştrii au debutat cu o victorie de răsunet la Kiev (4-1), iar fanii aşteptau un nou rezultat mare în partida de acasă cu Olympique Lyon. La finalul unei prime reprize echilibrate, soarta întâlnirii cu campioana Franţei a fost decisă de o ieşire hazardată a portarului portughez Carlos Fernandes. Lusitanul a scăpat „săpunul" din mână, iar brazilianul Fred a marcat cu poarta goală, deschizând calea spre o victorie la pas a lui Lyon (3-0).

2006- Steaua – Lyon 0-3

simeon stalpnicul png

Nicoliţă în Real Madrid - Steaua 1-0 (noiembrie 2006). În aceeaşi ediţie 2006-2007 a Ligii, Steaua îşi juca ultimele şanse de calificare mai departe chiar pe „Santiago Bernabeu", în faţa marelui Real Madrid. Echipa lui Olăroiu a avut contra spaniolilor o evoluţie perfectă până în minutul 70. La o fază banală în propria jumătate, Bănel Nicoliţă a trimis o pasă simplă spre propriul portar. Numai că Cernea era ieşit din cadrul porţii, undeva în stânga, iar mingea lovită de Nicoliţă s-a prelins între buturile Stelei. Lacrimile lui Bănel, consolat inclusiv de adversarii Beckham şi Raul, erau tardive, Steaua irosind astfel şansa unui rezultat istoric.

2006- Real Madrid – Steaua 1-0

simeon stalpnicul png

Tătăruşanu în Twente - Steaua 1-0 (februarie 2012). În februarie 2012, steliştii îşi puseseră speranţe mari în „dubla" cu olandezii de la Twente Enschede în 16-imile de finală ale Ligii Europa. Chiar după eşecul din turul de la Bucureşti (0-1), Steaua nu renunţase la luptă. Pe terenul lui Twente, totul s-a năruit însă după numai jumătate de oră, când Tătăruşanu a ratat o degajare simplă, „bărbierind" mingea, iar Chadli i-a pedepsit pe stelişti. „Twente a înscris datorită unei erori gigantice a portarului român", a notat a doua zi presa din Olanda.

2012- Twente – Steaua 1-0

simeon stalpnicul png
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net