Prima fotografie cu bebeleşul pe care Ekeng nu a apucat să-l cunoască
Destin crunt pentru Patrick Ekeng! Camerunezul a murit la doar 26 de ani, după ce a leşinat pe teren în timpul meciului Dinamo - FC Viitorul. Tânărul ar fi putut fi salvat, însă pe teren nu i s-au făcut manevre de resuscitare, anulându-se astfel orice șansă de supraviețuire a acestuia. În urma lui au rămas o mamă îndurerată, fetiţa lui de doar trei anişori şi o soţie însărcinată.
Când a venit în ţară să ridice trupul neînsufleţit al bărbatului ei, Nathalie Ekeng purta în pântece cel de-al doilea copil. Sleită de puteri şi distrusă de suferinţă, tânăra a reuşit să ducă la bun sfârşit sarcina, iar luna aceasta a devenit mamă pentru a doua oară. Din păcate, Patrick nu a mai apucat să-şi strângă copilul la piept.
Bebeluşul a readus zâmbetul pe chipul lui Nathy, iar micuţa Kim este tare fericită că are un frăţior. Soţia lui Ekeng le-a dat vestea cea mare prietenilor şi a postat pe un cont de socializare o fotografie în care fetiţa lui Ekeng îşi îmbrăţişează frăţiorul.
Tânăra a primit sute de felicitări şi mesaje de încurajare. Mai mult, Nathy a născut în aceeaşi lună în care în urmă cu cinci ani se căsătorea cu bărbatul vieţii ei. Între Patrick şi Nathalie a fost dragoste la prima vedere şi cei doi s-au căsătorit în 8 octombrie 2011.
Patrick Ekeng a murit cu zile
Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng a murit, în 6 mai, la 26 de ani, după ce s-a prăbuşit pe teren, la meciul cu FC Viitorul. 2 minute și 47 de secunde au trecut între momentul prăbușirii lui Ekeng pe gazon și urcarea lui în salvare. Până când ambulanța a ajuns la Floreasca au trecut în total 7 minute. Ajunsă pe teren, medicul Mihaela Duţă nu a efectuat manevre de resuscitare în cazul lui Ekeng, anulând practic orice șansă de supraviețuire a acestuia.
Mai mulți specialiști au acuzat nefolosirea defibrilatorului, spunând că aceasta era măsura care trebuia luată imediat și că așa erau șanse mai mari de a-l salva pe jucător. Ea a fost pusă oficial sub acuzare pentru ucidere din culpă în cazul decesului lui Patrick Ekeng şi e anchetată în stare de libertate.