ASA s-a impus în duelul frumuseţii

Ultima actualizare:

Steaua şi ASA Târgu-Mureş sunt despărţite doar de un punct înaintea meciului direct. Campioana en-titre nu concepe să nu ia titlul şi în acest sezon, cu atât mai mult cu cât înaintea startului returului avea 13 puncte avans faţă de urmăritoare. Diseară, pe Arena Naţională, se va disputa partida care va decide în mare măsură ie­rarhia finală la vârf. Până la jocul de pe gazon, Click! vă propune un alt duel. Cel al frumuseţii, iar protagoniste sunt iubitele fotbaliştilor de la cele două echipe.

Nimeni n-ar fi crezut la începutul sezonului că meciul din etapa a 29-a, dintre Steaua şi ASA Târgu-Mureş, ar putea fi decisiv pentru titlu. Campioana avea pretenţii, cum e firesc, la event, iar nou-promovata de la Mureş dorea să se menţină în prima ligă.

Calculele tuturor au fost date peste cap, jocul rezultatelor a fost în favoarea lor, astfel că cei de la ASA vor juca diseară contra Stelei în meciul care, cel mai probabil, va stabili noua campioană. Toată săptămâna s-au făcut pronosticuri, au apărut informaţii cu şi despre jucătorii ambelor echipe, aşa că a venit şi momentul unei altfel de abordări ale acestui derby.  Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică, aşa că am analizat partida din această perspectivă. Astfel, Click! vă propune un meci al partenerelor de viaţă ale protagoniştilor jocului de diseară. O confruntare a frumuseţii. Am ales câte trei tinere, care să reprezinte fiecare echipă şi, după o analiză amănunţită, am ajuns la concluzia că ASA s-ar impune în acest duel. Echipa din Târgu-Mureş le are ca reprezentante pe Romana Farcaş, iubita lui Ioan Hora, Beatrice, soţia portarului Edi Stăncioiu şi Oana, partenera de viaţă a lui Ionuţ Balaur.  Ele au avut ”oponente” pe măsură: stelistele Ioana, nevasta lui Gabi Tamaş, Amelia, ”jumătatea” fundaşului Srdjan Luchin şi Alexandra Damaschin, iubita căpitanului Cristi Tănase.   

Găman arbitrează «finala campionatului»

George Găman
George Găman

Şefii Comisiei Centrale a Arbitrilor au făcut o alegere interesantă în privinţa ”centralului” desemnat să conducă partida de diseară, dintre Steaua şi ASA Târgu-Mureş. Deşi s-au speculat numele lui Cristi Balaj, Alexandru Tudor, Robert Dumitru sau Istvan Kovacs, cel ales a fost George Găman, fratele lui Valerică Găman, fotbalistul Astrei. Găman i-a arbitrat pe stelişti o dată în acest sezon, iar pe mureşeni de trei ori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image
actualitate.net
image
actualitate.net