Mihaela Buzărnescu, așa cum nu ați mai văzut-o: în afara terenului, cu prietenii - FOTO
Mihaela Buzărnescu, a doua jucătoare de tenis a României din acest moment, a pregătit turneul de la Roland Garros la București. Fiind acasă, a putut să petreacă timpul și împreună cu prietenii.
Aflată pe locul 30 în lume, Mihaela Buzărnescu va fi în premieră cap de serie la Roland Garros, iar pentru a avea un parcurs cât mai lung s-a antrenat intens în ultimele zile la București. Ea a făcut și pregătire fizică, dar și recuperare medicală, pentru că glezna accidentată trecut în SUA trebuie să fie pregătită de eforturile meciurilor pe zgură. De asemenea, a mers la un cabinet de acupunctură, dar a avut timp și pentru viața personală. Mihaela a fost surprinsă de fotoreporterii Click! la începutul acestei săptămâni la o ieșire cu prietenii la o terasă din București. Îmbrăcată într-o ținută lejeră, cu o rochiță neagră, cu spatele dezgolit, și cu pantofi sport în picioare, Buzărnescu nu și-a dezlipit ochii de telefonul mobil scriind mesaje în permanență. De altfel, jucătoarea noastră este extrem de activă și pe rețelele sociale, acolo unde postează zilnic cel puțin câte o poveste, filmuleț sau fotografie, indiferent că se află în țară sau în străinătate.