Sorana, spulberată de Kvitova. Românca a câștigat doar patru puncte în primul set!

Ultima actualizare:

    Sorana Cirstea a revenit recent în Top 100FOTO: AP
Sorana Cirstea a revenit recent în Top 100FOTO: AP

Sorana Cîrstea, locul 85 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-0, 6-4, de sportiva cehă Petra Kvitova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în turul I al turneului de la Wimbledon.

În primul set, care a durat 16 minute, Cîrstea nu a reuşit să câştige decât patru puncte, dintre care numai unul pe propriul serviciu.

Românca a echilibrat jocul în setul secund, dar a trebuit să se recunoască învinsă după 53 minute, în faţa dublei câştigătoare a turneului de la Wimbledon. Pentru prezenţa în primul tur, Cîrstea va primi 30.000 de lire sterline şi zece puncte WTA.

Partida dintre Simona Halep, cap de serie numărul 5 şi locul 5 WTA, şi italianca Francesca Schiavone, locul 111 WTA, care ar fi trebuit să se joace azi, în turul doi la Wimbledon, a fost amânată pentru mâine, din cauza ploii.

Jucătorii de tenis Horia Tecău, Florin Mergea şi Raluca-Ioana Olaru vor juca în proba de dublu mixt de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.

Tecău va face perechea cu americanca Coco Vandeweghe. Ei sunt cap de serie numărul 3 şi vor intra în concurs în turul doi, urmând să-i întâlnească pe învingătorii partidei dintre perechea columbiană Juan Sebastian Cabal/Mariana Duque-Marino şi cuplul croat Mate Pavici/Darija Jurak.

Horia Tecău şi Coco Vandeweghe au ajuns anul acesta până în finală la Australian Open, fiind învinşi de brazilianul Bruno Soares şi rusoaica Elena Vesnina.

Perechea Florin Mergea/Tamira Paszek (România/Austria) va întâlni, în runda inaugurală, cuplul Artem Sitak/Laura Siegemund (Noua Zeelandă/Germania), iar perechea Maximo Gonzalez/Raluca-Ioana Olaru (Argentina/România) va juca împotriva cuplului Julian Knowle/Shuai Zhang (Austria/China).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William, Prințul Harry, Kate Middleton, Meghan Markle  sursa   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
david popovici 2 jpg
ilie nastase facebook jpeg
Endrick, Real Madrid (EPA) jpg
Bayern Munchen Dinamo Zagreb (EPA) jpg
Salvatore Schillaci (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net