La 27 septembrie creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești
Miercuri, 27 septembrie, creştinătatea îl prăznuieşte pe Sfântul Antim Ivireanul, unul dintre cei mai străluciţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Ţara Românească. Mitropolit al Ţării Româneşti între anii 1708-1716, Antim Ivireanul, de origine georgiană, a fost un valoros păstor al Bisericii și un stâlp al Ortodoxiei și a fost trecut în rândul Sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 21 iunie 1992.
Din Georgia a ajuns la Constantinopol, apoi în Ţara Românească
Mitropolitul român de origine georgiană, Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650 în Iviria-regatul Kartli (Georgia). Părinţii săi, Ioan şi Maria, i-au pus numele de botez Andrei. În prima sa parte, viața Sfântului Antim rămâne înconjurată de multe necunoscute. Se ştie însă, cu certitudine, că tânărul Andrei a fost luat rob de turci, pe la vârsta de 16 ani, că a ajuns la Constantinopol. Aici a fost răscumpărat şi în acest oraş a petrecut mai mulţi ani. În acea perioadă, el a învăţat mai multe limbi străine, precum greaca, araba şi turca. Totodată, tânărul Andrei s-a iniţiat în arta caligrafiei, desenului, tipografiei, picturii şi broderiei.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus în Țara Romînească
Documentele religioase ale vremii menţionează că tânărul Andrei a fost o persoană norocoasă, deoarece a fost apreciat pentru talentele lui de domnitorul Constantin Brâncoveanu care l-a adus în Ţara Românească prin anul 1690. Aici, Andrei a învăţat meşteşugul tiparului de la episcopul Mitrofan. După un an, mireanul Andrei s-a călugărit şi a fost hirotonit preot.
Antim a condus tipografia domnească a Mitropoliei
În următorii trei ani, între 1691 şi 1694 Antim a condus tipografia domnească a Mitropoliei de la Bucureşti şi a reuşit să tipărească trei cărţi. A muncit fără prea multe clipe de răgaz, iar puterea de muncă şi talentul său au dat roade: între 1694 şi 1696 Antim a pus în funcţiune o nouă tipografie la Mănăstirea Snagov. La scurt timp, el a fost numit egumen al acestei mănăstiri şi a ocupat această funcţie timp de trei ani. În acest interval Antim a tipărit 14 cărţi: patru în limba română, iar celelalte în limbile arabă, greacă şi slavonă. În 1705 a fost înscăunat episcop al Râmnicului, iar peste trei ani i-a fost încredinţat scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti.
A lăsat credincioșilor Didahiile – predici cu caracter religos şi social
O preocupare de seamă a mitropolitului Antim Ivireanul a fost educaţia credincioşilor prin intermediul cuvântului. În această privinţă au rămas de la Mitropolitul Antim vestitele lui Didahii (Învăţături) deosebit de valoroase prin conţinutul lor. Cele 28 de didahii au fost rostite în timpul “păstoririi” sale, cu prilejul diferitelor sărbători bisericeşti închinate Maicii Domnului şi unor sfinţi. De asemenea, predicile sale au avut şi un pronunţat caracter social. Prin intermediul lor, Antim condamna moravurile societăţii contemporane lui, nedreptăţile la care boierii îi supuneau pe ţărani, necinstirea părinţilor de către copiii lor, necuvinţa credincioşilor faţă de preoţi, frecventarea cârciumilor, nerespectarea zilelor de duminică, de sărbători şi lipsa respectului dintre semeni.
Antim a fost alături de credincioşii ortodocși din Transilvania
În timpul păstoririi sale, Antim a fost alături şi de credincioşii români din Transilvania, în perioada când austriecii, prin politica lor de stat, voiau să-i atragă pe românii ortodocşi la catolicism. În acest scop, Mitropolitul Antim l-a trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit acolo două cărţi. Totodată, după 1701, el i-a sprijit pe credincioşii ortodocşi din Şcheii Braşovului prin numeroase scrisori de îmbărbătare şi prin hirotonirea unor preoţi pentru biserica lor.
Mitropolitul Antim a dorit ca poporul să se roage în limba strămoşilor
După creştinarea popoarelor slave, limba slavă a fost folosită în administraţie şi în Biserica din Ţările Române. După această etapă, a apărut perioada fanariotă care a dominat ca limbă liturgică. Dar credincioşii n-au încetat niciodată să se roage în limba română. Mitropolitul Antim Ivireanul a dorit ca poporul să se roage în limba strămoşilor şi această dorinţă se regăseşte în prefaţa unei cărţi: „Românii noştri în biserică stau ca boii, neînţelegând ce se citeşte şi ce se cântă şi ies din biserică fără nici un folos; de aceea, am hotărât a preface cărţile din limba slavonească şi grecească în limba noastră românească!”
Primul domn fanariot l-a acuzat de uneltiri
Mitropolitul Antim şi-a sfârşit viaţa în împrejurări tragice, în toamna anului 1716, odată cu venirea în scaunul domnesc a primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat. Mitropolitul a fost acuzat că ar fi uneltit împotriva turcilor şi a domnului fanariot. A fost arestat, caterisit pe nedrept de Patriarhia Ecumenică şi condamnat la exil în Mănăstirea “Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai. N-a ajuns să-şi ispăşescă pedepsa pentru că a fost omorât de turci, în timp ce era dus spre locul exilului. Trupul său a fost aruncat în apele râului Tungia, lânga Adrianopol (Turcia de astazi). Abia după 250 de ani, sentinţa de caterisire a fost ridicată de patriarhul Athenagoras în data de 8 martie 1966. Sfântul Antim Ivireanul a fost trecut în rândul Sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în iunie, 1992.
Antim Ivireanul este ctitorul Mănăstirii Antim din Bucureşti
La Mănăstirea Antim din Bucureşti ( strada Justiției nr.29 din București), Sfântul Antim, ctitorul și ocrotitorul duhovnicesc al acestul așezământ, Mitropolitul Țării Românești între anii 1708-1716, este prăznuit în ziua de 27 septembrie. Pentru zidirea mănăstirii, ctitorul Antim a pus la dispozitia lucrătorilor averea sa. Înălţarea Mănăstirii Antim a fost sprijinită material şi moral şi de alţi creştini cu posibilităţi materiale.
Mănăstirea Antim a fost lăcaşul de suflet al mitropolitului Antim şi a fost închinată de el Tuturor Sfinţilor spunând: "Întru slavă şi mulţumită Însuşi celui întru Troiţa Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda Tuturor Sfinţilor dimpreună, încât să fie şi să se numească Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, cărora am şi închinat-o şi pe numele lor am zidit-o, ca să se prăznuiască întru ea cu mărire şi să se cinstească necontenit cu laude şi cu cântari, ca nişte prieteni ai lui Dumnezeu şi ajutători şi sprijinitorii tuturor pravoslavnicilor creştini".
Sfântul lăcaș a fost construit pe locul unei biserici de lemn
Realizarea artistică a Mănăstirii Antim, ctitorită de renumitul ierarh Antim Ivireanul în perioada 1713-1715, este o mărturie concretă a culturii bucureştene de la începutul secolului XVIII-lea. Sfântul lăcaş a fost înălţat pe locul unei vechi biserici de lemn ce purta hramul Sfântul Nicolae. În vechiul lăcaş, situat atunci aproape de Dealul Mitropoliei, se păstra Mirul. Mănăstirea Antim înălţată de Antim Ivireanul şi întregul complex arhitectonic: biserică, paraclis, chilii, clopotniţă şi case egumeneşti au fost executate, din punct de vedere arhitectonic şi pictural, după planurile realizate de marele ierarh. .
Opinia specialiştilor despre Mănăstirea Antim
În comentariile specialiştilor referitoare la valoarea arhitectonică a Mănăstirii, printre altele se menţionează: “Sculptată de Sfântul Antim uşa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depăşeşte prin frumuseţe toate realizările artistice de acelaşi gen din vremea sa, capătă strălucirea unei taine duhovniceşti: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare” credinţa şi smerenia. Cine admiră frumuseţea acestei bijuterii arhitectonice remarcă, deasupra uşii de la intrare, sub pisanie, o sculptură inedită: sculptura emblemei Sfântului Antim: melcul, simbol al crediţei şi smereniei, înconjurat de o cunună de lauri şi vegheat de o stea”. În acelaşi timp, tradiţia menţionează că Antim s-a implicat personal în diferite lucrări de sculptură din piatră, dar şi pictura din biserica mare şi din paraclis, au fost executate întocmai după schiţele ctitorului mitropolit, cel care a pictat şi câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul. Tot ctitorul a pictat două icoane superbe: icoana Tuturor Sfinţilor şi icoana celor patru sfinţi (Alexie, Nicolae, Antim şi Agata).
Antim a înființat prima bibliotecă de împrumut pentru educarea morală şi intelectuală a poporului
Prin tipografia de la Mănăstirea Antim, Mitropolitul urmărea educarea morală şi intelectuală a poporului, privite prin lumina învăţăturii creştine. De aceea, el voia ca “tipograful să înveţe meşteşugul tipografiei unul după altul, pentru ca să nu piară acest meştesug din ţară". Tot la Mănăstirea Antim, ctitorul a înfiinţat pentru prima dată în Ţara Românească, o bibliotecă publică de împrumut.
În zilele noastre, complexul arhitectonic Antim găzduieşte: Mănăstirea Antim, Biblioteca Sfântului Sinod şi o parte a administraţiei patriarhale. Totodată, Mănăstirea Antim este reşedinţa episcopilor vicari patriarhali.