Pe 27 octombrie creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului
În data de 27 octombrie, a doua zi după Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, credicioșii îl sărbătoresc pe Cuviosul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Cu acest prilej, mii de pelerini urcă pe Dealul Patriarhiei din Capitală, să se închine și să atingă raclele cu moaștele Sfântului Mucenic Ștefan, aduse din Grecia, ale Cuviosului Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Constantin și Elena.
Moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou sunt păstrate în Catedrala Patriarhală din anul 1792. Atunci, Mitropolitul Filaret al II-lea l-a proclamat pe Cuviosul Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureștilor.
Istoricul sărbătorii
Din sinaxare aflăm amănunte despre viața Cuviosului Dimitrie, originar din satul Basarabov, din Bulgaria de azi, situate la o distanță de 80 de km de București. Cele mai multe surse susțin că Dimitrie cel Nou s-a născut în secolul al XIII-lea, în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan care au domnit în secolele XII-XIII.
Cuviosul s-a născut într-o familie de părinți ortodocși
Cuviosul Dimitrie s-a născut într-o familie ortodoxă modestă. Alături de părinții săi iubitori de Hristos, de origine vlahă Cuviosul participa la slujbele duminicale în fiecare săptămână. Legătura aceasta permanentă cu credința creștină i-a influențat Cuviosului destinul. De aceea, din copilărie, Dimitrie iubea biserica, postul și smerenia. Localnicii din satul natal îl prețuiau pe Cuviosul Dimitrie pentru evlavia sa, pentru blândeţea și milostenia de care dădea dovadă faţă de semenii săi.
Cuviosul era păstor de vite
Despre preocupările cotidiene ale Sfântului, textile religioase consemnează că el era păstor şi îngrijea vitele ţăranilor bogaţi din satul natal, Basarabi. Fiind un tânăr milostiv, o bună parte din modestele câștiguri pe care le primea de la ”stăpâni”, pentru munca de fiecare zi, o dăruia săracilor.
O întâmplare tragică pentru milostivul Dimitrie
Relatările religioase spun că tânărul Dimitrie, atât de milos, s-a confruntat cu o întâmplare tragică. Din greșeală, pe când păștea vitele din satul Basarabov, el a calcat cu piciorul într-un cuib de pasăre, iar puișorii au murit. Această tristă întâmplare l-a șocat foarte mult. De aceea, el s-a hotărât să-și pedepsească piciorul vinovat și nu l-a mai încălțat timp de trei ani, răbdând frigul în iernile geroase și loviturile pietrelor.
A fost influențat de viața călugărilor din apropierea meleagurilor natale
După un timp, Cuviosul a fost influenţat de viaţa călugărilor din mânăstirile situate în vecinatea satului Basarabi. El s-a hotărât să se călugărească la o mănăstire de pe Valea râului Lom, în apropiere de satul natal.
În obștea mănăstirii, Dimitrie a fost un exemplu
În obștea mănăstirii, Dimitrie îi întrecea pe confrații săi cu rugăciunile pe care o rostea zi de zi. În mănăstire nu era nici un călugăr mai iubitor de Dumnezeu și mai preocupat de nevoința duhovnicească, cum era Cuviosul. El ducea o viață de ascet : mânca o dată la două sau la trei zile, dormea foarte puțin noaptea, nu renunța la post și la ritualul mătăniilor, oricât de obosit ar fi fost. În același timp, Dimitrie nu avea nicio avere.
Cuviosul și-a propus să urmeze stilul de viață al sihaștrilor
După ce a petrecut o vreme în mânăstire, călugărul Dimitrie a vrut să urmeze exemplul marilor sihaștri din pustie. De aceea, el a cerut binecuvântarea egumenenului mănăstirii și a plecat noaptea din obșea călugărească. Curând, el a hotărât să trăiască într-o peșteră modestă și umedă pe valea râului Lom. Acolo Cuviosul s-a nevoit multă vreme, răbdând foamea, setea și chinurile pustnicești.
Cuviosul a primit harul de clarvăzător și făcător de minuni
Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Dimitrie cu harul de înaintevăzător şi făcător de minuni. Când a simțit că sfârșitul lui este aproape, Cuviosul s-a retras între doua lespezi de piatră, ca într-un sicriu. Acolo s-a rugat până când Dumnezeu l-a chemat la sine. Multă vreme, trupul său a fost scăldat de apele râului Lom. După mai bine de trei veacuri de la moartea Sfântului s-a produs o inundație și apele râului Lom au pătruns în peșteră. Atunci, apa a ridicat lespezile de piatră și a scos la iveală trupul neputrezit al Sfântului îngropat în noroi.
Sfântul s-a arătat în visul unei copile bolnave
Tot în documentele religioase se menționează că după alte sute de ani Sfântul a apărut în visul unei fetițe bolnave de duh necurat și i-a spus:” Dacă mă veţi scoate din apă, te voi vindeca”. După acest vis, părinţii fetei însoțiți de un grup de credincioşi și de preoţi, au mers pe malul râului, acolo unde Cuviosul i s-a arătat copilei în vis. Pe acel loc, localnicii vedeau deseori o lumină care strălucea intens și, de aceea, ei au crezut multă vreme că locul acela ascunde o comoară.
Moaștele Cuviosului au fost depuse în biserica satului
După ce moaştele Sfântului au fost scoase din apă, acestea au fost depuse cu mare fast în biserica satului. În sfântul lăcaş din Basarabi, moaştele au rămas spre închinare până în anul 1774. Copila care l-a visat pe Cuvios a fost vindecată la scurt timp după ce moaștele au fost mutate în biserica din satul Basarabi. Au urmat alte și alte minuni, după aducerea moaștelor sale în București. În anul 1774, în timpul războiului ruso-turc, credincioșii au hotărât să mute moaștele Cuviosului în Țara Românească, urmând să fie transferate, apoi, în Rusia. În cele din urmă s-a hotărât ca cinstitele moaște să rămână în București.
După ce Cuviosul a săvârșit numeroase minuni, el a fost canonizat în anul 1955
Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârşit numeroase minuni și pentru că era venerat de credincioşii din întreaga Țară Românească, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod să se generalizeze cultul Cuviosului în Biserica Ortodoxă Română. Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie cel Nou a avut loc în anul 1955, când i s-a acordat ca zi de prăznuire data de 27 octombrie. De atunci, Cuviosul Dimitrie Basarabovul s-a numit Dimitrie cel Nou.
Moaştele Cuviosului au fost furate, apoi au fost recuperate printr-o minune
Documentele vremii menţionează că moaștele Cuviosului au fost furate, apoi, printr-o minune, au fost recuperate. Întâmplarea s-a petrecut în luna februarie 1915, în timpul primului război mondial. Într-o noapte, pe la ora două, bulgarii au spart uşa Catedralei Patriarhale şi au luat racla cu moaştele Cuviosului. Ca prin minune, o ceaţă densă se aşternuse în noaptea aceea în Bucureşti, iar fugarii au rătăcit drumul şi n-au reuşit să iasă din Capitală. Imediat a fost relatat furtul moaștelor generalului neamț Zack. Acesta a intervenit şi a oprit convoiul bulgarilor. Moaştele au fost recuperate şi, în ziua următoare, au fost depuse din nou în Catedrala Patriarhală.
Procesiunile cu moaştele Cuviosului au oprit epidemiile și seceta
În momentele dramatice din viața românilor, procesiunile cu moaștele Cuviosului au făcut minuni în viața credincioșilor: în anul 1815, racla cu moaşte a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului, la insistența domnitorului Caragea, care spera să oprească epidemia de ciumă, răspândită în toată țara. Evenimentul este menţionat în Pisania Mitropoliei Române. Cuviosul Dimitrie a fost de mare ajutor românilor şi în timpul secetei din anul 1827, în vremea domnitorului Grigore Ghica. Racla cu moaştele Cuviosului, însoţită de preoţi şi de credincioşii Capitalei a fost purtată prin Bucureşti. Domnitorul Ghica credea în puterea făcătoare de minuni a moaştelor şi s-a rugat alături de credincioşi ca Sfântul să aducă ploaia. Şi, la scurt timp, a căzut o ploaie binefăcătoare peste ţară.
Mai târziu, în anul 1831, crezând în puterea moaștelor, generalul Paul Kiseleff a solicitat clericilor ca moaştele Cuviosului să fie scoase din nou în procesiune în Bucureşti. În acel an, epidemia de holeră făcea ravagii în ţară. Și Cuviosul i-a scăpat din nou de necaz pe români.
