O reţetă gustoasă pe zi: Brioşe cu nuci şi cacao
Ingrediente
150 g făină
100 ml lapte
70 g zahăr
100 g nuci mărunțite
2 linguri cacao
50 g unt
1 ou
1 praf sare
½ linguriță praf de copt
zahăr pudră
15 mieji de nuci
Pentru glazură
1 albuș
100 g zahăr pudră
1 linguriță zeamă de lămâie
Preparare
1. Amesteci făina cu zahărul, praful de copt, sarea și pudra de cacao. Separat, mixezi laptele cald cu untul și cu oul până se omogenizează ingredientele și le adaugi la compoziția de făină. La final, pui nucile. Ungi formele de brioșe cu unt, le umpli 2/3 cu aluatul obținut și le dai la cuptorul preîncălzit 20-25 de minute, până când brioșele trec testul scobitorii.
2. Pentru glazura de zahăr, amesteci bine cu o lingură de lemn albușul cu zahărul până când se topește, apoi încorporezi zeama de lămâie. Le servești decorate cu zahăr pudră sau cu glazură și cu câte un miez de nucă.