Guvernul ar putea înfiinţa registrul evenimentelor adverse. Ce nereguli medicale ar putea fi raportate

Ultima actualizare:

    Copilul este susținut în viață de aparatefoto: captura Facebook
Copilul este susținut în viață de aparatefoto: captura Facebook

Erori de diagnostic şi tratament, transfuzii greşite, pacienţi încurcaţi care au primit îngrijiri medicale eronate şi multe alte astfel de incidente şi greşeli ar putea fi măcar în parte evitate, pe viitor, dacă ar fi raportate la timp. Autorităţile ar putea lua măsuri ca acestea să nu se mai întâmple. Guvernul ar putea înfiinţa registrul naţional al evenimentelor adverse asociate asistenței medicale (REA). În prezent, acest proiect se află în dezbarete publică pe site-ul Autorităţii Naționale de Management al Calității în Sănătate.

Este vorba despre un registru de suport prin care sunt gestionate evenimentele adverse asociate asistenței medicale. De fapt, acest registru ar trebui să conţină evenimente raportate de către unităţile medicale. Cei care au elaborat proiectul spun că ideea nu a fost să acuze sau sa sancţioneze cadre medicale ci să poată calcula incidenţa acestor incidente, astfel încât să se ia măsuri ca pe viitor să fie evitate. Astfel, unităţile medicale ar urma să raporteze, în mod anonimizat, evenimente evenimentelor adverse asociate asistenței medicale.

Ce greşeli ar putea să conţină Registrul naţional al evenimentelor adverse

Potrivit Autorităţii Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), un “eveniment advers” este un eveniment asociat asistenţei medicale considerat prevenibil, care reprezintă afectarea neintenţionată şi nedorită a sănătăţii, rănirea, îmbolnăvirea, dizabilitatea temporară sau permanentă sau chiar moartea pacientului.

De fapt, incidente ca erori de diagnostic, transfuzii greşite, pacienţi lăsaţi nesupravegheaţi care cad şi îşi pun în pericol sănătatea sau chiar viaţa, tratament administrat greşit pacineţilor, ar putea fi evitate dacă autorităţile ar şti de existenţa lor din timp. De multe ori autorităţile află despre astfel de probleme după ce apar în preasă, făcute publice de familia sau aparţinătorii pacienţilor.

La începutul anului, un pacient a murit la Spitalul Judeţean Prahova, după ce a fost scăpat de pe targă în timpul unui transport. Bărbatul avea 71 de ani şi era din Cocorăștii Misli. El a fost operat iar după intervenție, pacientul a făcut progrese vizibile. Într-o zi familia a fost anunțată că acesta a murit. Au aflat că bărbatul suferise un traumatism cranio facial prin cădere de pe targă. Se pare că acest incident i-a fost fatal pacientului.

Un alt caz s-a produs în luna aprilie. Doi pacienţi au fost încurcaţi, la spitalul Judeţean din Vaslui. un bătrân de 78 de ani cu accident vascular cerebral (AVC) a fost plimbat aiurea cu ambulanţa pentru că s-a făcut o încurcătură. El a fost schimbat cu un alt pacient care avea aceeaşi afecţiune. Greşeala a fost descoperită de cei de la centrul rezidenţial la care trebuia să ajungă celălalt. Infirmiera a văzut că persoana adusă de ambulanţă nu era bătrânul care plecase la spital şi a chemat din nou ambulanţa.

Ce este Registrul naţional al evenimentelor adverse asociate asistenței medicale

De fapt, scopul înfiinţării proiectului Registrul naţional al evenimentelor adverse asociate asistenței medicale (REA) este asigurarea siguranţei pacienţilor. Din perspectiva Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cele mai importante cunoștințe în domeniul siguranței pacienților vizează modul în care poate fi prevenită afectarea pacienților în timpul tratamentului și al îngrijirii. Potrivit OMS, rolul fundamental al acestor sisteme este de a spori siguranța pacienților prin învățarea din eșecurile sistemului de sănătate. Pentru că, deși fiecare eveniment este unic, este probabil să existe similitudini și modele în cauzele de risc, iar acestea ar putea să nu fie observate dacă incidentele nu sunt raportate și analizate.

Proiectul își propune să vină în sprijinul unităților sanitare și al profesioniștilor din sănătate, oferind o serie de definiții legale ale evenimentelor adverse, în concordanță cu definițiile oferite de Organizația Mondială a Sănătății.

Prin proiect se propune ca Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul managementului calităţii în sănătate, să organizeze, să asigure funcţionarea şi să administreze REA şi, de asemenea, să asigure resursele financiare necesare pentru primirea informaţiilor, organizarea şi funcţionarea acestuia.

 În cuprinsul proiectului sunt stabilite și principalele atribuţii şi responsabilităţi în vederea funcționării REA. Constatarea neidentificării sau neraportării EAAM ori a netransmiterii raportului de analiză a EAAM, la termenul solicitat, poate conduce la inițierea unei vizite de monitorizare a unității sanitare, în condițiile prevăzute prin ordin al președintelui ANMCS.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
casa din care se auzeau zgomotele jpg
Insomnie jpg
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Litoral Marea Neagra foto Ovidiu Oprea png
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net