Lindsay Lohan: Sunt alcoolică
A fost arestată de două ori pentru că a condus beată şi avea cocaină pe bancheta din spate. Şi a ajuns să se interneze de trei ori la reabilitare. Petrecerile non-stop aproape i-au ruinat cariera.
Acum Lindsay susţine că a reuşit să-şi pună ordine în viaţă, deşi îi place în continuare să bea.
Dacă ne-am fi luat după ce scriu ziarele, ar fi trebuit să ne aşteptăm la întâlnirea cu o femeie în pragul unei depresii nervoase... Nu ştiu cum naiba le reuşeşte chestia asta.
În ciuda acestor lucruri, lumea este fascinată de tine, ceea ce trebuie să fie flatant...
Cred că asta este ceva ce îţi asumi în momentul în care îţi alegi o meserie ca a mea. Îţi doreşti atenţie, îţi doreşti să ai fani şi să apari în reviste. Dar, cu timpul, această atenţie te poate sufoca. Şi poate dăuna carierei. Mi s-a întâmplat şi mie asta.
Ai rămas prietenă cu fosta iubită, Samantha?
Da. Înainte de toate, ea a fost prietena mea cea mai bună. Şi vom rămâne mereu prietene. Dar nu pot să spun ce se va întâmpla - dacă ne vom împăca sau nu. Este o persoană extraordinară şi mi-a fost alături când am avut nevoie de ea.
După ce ai ieşit de la dezintoxicare, ai spus că eşti alcoolică. Acum mai bei?
Hmmm, depinde de situaţie. Adică, da...
Care este cel mai scandalos lucru pe care l-ai citit vreodată despre tine?
Că am murit din cauza unei supradoze de droguri. M-am trezit în acea dimineaţă şi m-am întrebat stupefiată: „Serios?! Ciudată chestie, pentru că iată-mă-s aici!" Este îngrozitor să scrii aşa ceva. Eu m-am amuzat însă, pentru că totul era atât de absurd.
Citiţi mai multe despre confesiunile lui Lindsay Lohan în interviul exclusiv acordat revistei OK!
Alte ştiri cu vedete şi multe surprize găsiţi pe noul www.okmagazine.ro.
Mai citiţi: