Michael, o laşi pe Mădălina pentru scândura asta?
Mădălina Ghenea a rămas cu buza umflată! Iubitul ei, actorul Michael Fassbender, i-ar fi dat deja papucii, ca să se cupleze cu colega lui din „12 ani de sclavie", Lupita Nyong'o.
S-au văzut, s-au plăcut, ce rămâne de făcut? Michael Fassbender moare de dragul exoticei Lupita Nyong'o, nimeni alta decât colega lui din filmul „12 ani de sclavie".
Actorul irlandez de 36 de ani face orice-i stă în putinţă s-o cucerească pe negresa de 31 de ani, câştigătoarea unui premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.
Nu-i de mirare că acesta s-a dus la Oscar de mânuţă cu mama Adele! Michael n-a luat-o şi pe frumoasa Mădălina Ghenea (25 de ani) la gală, pentru ca Lupita să vadă cu ochii ei că-i bărbat singur şi disponibil, potrivit revistei „Elle", care citează surse din apropierea actorului.
„Cei doi s-au înţeles foarte bine nu doar pe platourile de filmare, ci şi în afara lor. Între Michael şi Lupita există o atracţie incredibilă", a povestit o sursă pentru cotidianul „The Sun".
Lupita Nyong’o (31 de ani), actriţă
Gurile rele spun că aceştia ar fi început să flirteze cu câteva luni în urmă, la Festivalul de Film de la Toronto, Canada, din septembrie 2013. După o relaţie de 4 luni cu Mădălina, Michael Fassbender a dat-o uitării pe frumoasa olteancă pentru actriţa kenyană. Cu o avere estimată la 20 de milioane $ (66,4 milioane de lei), actorul irlandez pare să aibă lipici la femei de culoare, iubindu-se în trecut cu Leasi Andrews (22 de ani), Zoë Kravitz (25 de ani) şi Nicole Beharie (29 de ani). Şi Mădălina s-a iubit cu mai mulţi actori de la Hollywood, printre care Leo DiCaprio şi Gerard Butler.
Michael are însă concurenţă! Actorul Jared Leto (41 de ani) a pus şi el ochii pe negresă şi a fugit recent după ea la Festivalul Modei de la Paris.
Michael Fassbender a început relaţia cu Mădălina Ghenea acum patru luni. Cei doi au fost văzuţi împreună, în ianuarie, la secţia de ginecologie a unui spital din Milano. Românca plângea, în timp ce starul o consola, potrivit unei martore oculare.