Georgică Cornu a ajuns la Muntele Athos ca să se lepede de păcate! Pentru ce s-a rugat afaceristul căruia i-a fost prelungit ordinul de restricție cu opt luni? „Când vine Hristos în inimă…”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Georgică Cornu a plecat, în preajma Sărbătorilor, să se reculeagă la Muntele Athos și să uite de toate problemele din ultima perioadă. Omului de afaceri i-a fost prelungit, recent, de către instanța de judecată ordinul de restricție cu încă opt luni, în scandalul cu fosta iubită, prezentatoarea TVR Marina Almășan. 

Georgică Cornu a avut parte de poate cea mai urâtă perioadă din viața lui, în ultimele luni. 

Fosta iubită Marina Almășan l-a anunțat că se despart, apoi prezentatoarea a cerut și ordin de restricție pe motiv că omul de afaceri timișorean o hărțuiește cu telefoane și nu acceptă despărțirea. 

Instanța a dat inițial un ordin de restricție pe o perioadă de patru luni de zile, însă, recent, avocatul Adrian Cuculis a cerut prelungirea acestuia cu 12 luni, obținând încă opt luni. 

Decizia a venit după ce omul de afaceri a încălcat ordinul de restricție, contactând-o  din nou într-o clipă de slăbiciune și disperare pe fosta iubită, după ce i se prăpădise fratele. 

Georgică Cornu și-a găsit liniștea la Muntele Athos, alături de fiul său

Ca să se mai elibereze de toată presiunea din ultima vreme, Georgică Cornu a plecat, zilele acestea, tocmai la Muntele Athos, împreună cu fiul său, Andrei, care l-a sprijinit în toată această perioadă tulbure din viața sa. 

 „Am avut parte de cea mai mare bucurie din viață: am fost pe Muntele Athos cu băiatul meu, Andrei. Atunci când vine Hristos în inimă, viața ți se schimbă! Doamne ajută! 

Mi-am dat seama ce important este sa te bazezi pe fiul tău! Multumesc Andrei! A fost frumos și foarte intetresant! În mod normal, eu nu am probleme!”, a spus Georgică Cornu, pentru Click! 

Cum motivează instanța prelungirea ordinului de restricție?

Judecătoria Sectorului 1 a publicat, recent, și motivarea prelungirii cu încă opt luni a ordinului de protecție solicitat de Marina Almășan împotriva fostului ei partener, Georgică Cornu.

„Măsurile dispuse se justifică și prin prisma faptului că pârâtul suferă de pe urma despărțirii de reclamantă și a decesului fratelui său, pierderi care se manifestă în planul autocontrolului.

Instanța apreciază că în cauză există indicii temeinice că, în lipsa emiterii unui nou ordin de protecție viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei ar fi pusă în pericol, în special în contextul în care faptele de violență domestică au survenit pe fondul unor stări de tristețe ale pârâtului, iar în prezent reclamanta a formulat o sesizare privind încălcarea ordinului de protecție împotriva pârâtului, aptă să conducă la alte episoade din partea acestuia”, arată instanța de judecată. 

De altfel, Georgică Cornu a și admis, la tribunal, că a trimis un SMS unei cunoștințe comune, precum și două emailuri către Marina Almășan, încălcând astfel ordinul de restricție, după moartea fulgerătoare a fratelui său mai mic în urma unui accident nefericit produs în timp ce tăia lemne cu o drujbă, în curte.

„A mai precizat pârâtul că își asumă în totalitate gestul de a transmite reclamantei cele două emiluri invocate de aceasta, ca un moment de slăbiciune emoțională, având în vedere că parcursul anului 2024 pârâtul a pierdut două persoane importante: despărțirea de reclamantă și decesul fratelui său mai mic, intempestiv, în data de 17.09.2024 ca urmare a unui accident casnic. 

Ambele mailuri relevă doar dorința sa de a reface relația sentimentală cu reclamanta, nicidecum de a o forța în acest sens”, se mai arată în dosar.

De această dată, Georgică Cornu s-a resemnat cu hotărârea judecătorilor și nu a mai făcut apel. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate cu tiara jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner Adrian Enache
irina columbeanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net