Catherine Deneuve & Marcello Mastroianni: 4 ani de amor interzis
Atât le-a trebuit ca să rămână în istoria poveştilor de iubire din lumea celebrităţilor. Patru ani în care au devenit cuplul de aur al Europei, în ciuda opreliştilor care le condamnau dragostea: fiecare era căsătorit cu altcineva!
Când s-au întâlnit, în 1970, ea era încă măritată cu fotograful David Bailey – un mariaj încheiat abia doi ani mai târziu. Iar Marcello Mastroianni era însurat cu actrița Flora Carabella. „Era toamna lui 1970, iar eu mă aflam la o cină acasă la Roman Polanski atunci când am făcut cunoştinţă cu Marcello Mastroianni“, îşi aminteşte Catherine. „Ne aflam la Londra, unde el trebuia să filmeze ultimele scene ale unui film. Rolul respectiv îi cerea să fie ras în cap, aşa că nu l-am recunoscut din prima. Meseria ne-a apropiat apoi. Chiar de la primul film făcut împreună, Ça n’arrive qu’aux autres, în regia lui Nadine Trintignant. Am început să filmăm pe 4 ianuarie 1971. Echipa era foarte redusă. Aveam la dispoziţie o maşină, un operator şi un inginer de sunet. Nadine filma sau conducea. Marcello striga «Atenţie, motor!». Când filmul s-a terminat, Marcello a rămas în viaţa mea“, povesteşte actriţa. Curând, cu toate opreliştile ce stăteau în calea iubirii lor, cei doi aveau să devină cuplul de aur al Europei. Căci ce împreunare magnifică între un brunet, cel mai mare star al Italiei, şi o blondă, regina cinematografiei franceze. Latino loverul (ştampilă pe care o ura, dar cu care se alesese după La Dolce Vita) avea 47 de ani, iar franţuzoaica, 28. Nimic special pentru Catherine, care părea programată genetic să încalce regulile. O făcuse încă de la 17 ani, când fugise cu regizorul Roger Vadim….
Citește pe www.okmagazine.ro restul acestui articol!